http://www.blogger.com

Wednesday, April 1, 2009

02 Aprilie, 2009

Psalmul 80:19

Doamne, Dumnezeul oștirilor, ridică-ne iarăși! Fă să strălucească fața Ta, și vom fi scăpați!


Psalmistul a strigat la Domnul să ridice poporul din ocara pe care au adus-o neamurile asupra lor. Poporul Lui Dumnezeu a fost hărțuit de vecinii lor, și se pare că erau mai tari vrăjmașii. În acea situație, scăparea lor era numai la Domnul. De aceea a strigat el ca Domnul să-Și facă apariția acolo, și să facă ca fața Lui să strălucească peste ei și astfel vor fi scăpați. De trei ori se repetă această rugăciune în acest psalm. Asta ne arată cât de urgentă a fost nevoia lor. Psalmistul nu a avut nici o îndoială că Domnul poate să-i scape. El a avut încredere în Domnul oștirilor, Domnul Cel tare care era singurul care-i putea ridica din starea în care se aflau. Domnul nu s-a schimbat. El este și astăzi tot așa de puternic și plin de milă și de îndurare. El e gata să vină în ajutorul celor ce-L cheamă. Nu știu de unde trebuie să te ridice, dar dacă ești în groapă, strigă la Domnul și El te va ridica. Cere-I ca fața Lui să strălucească peste tine și atunci orice situație vei avea, se va rezolva. Să ne rugăm ca Domnul să ridice pe mulți căzuți în păcat. El să-i scoată din păcat și să-i elibereze. Să ne rugăm ca El să scoată din groapa deznădejdii pe toți care nu mai au speranță. El să facă să strălucească fața Lui peste noi și să ne dea la toți scăparea Lui!

No comments:

Post a Comment