Psalmul 118:28
Tu ești Dumnezeul meu, și eu te voi lăuda; Dumnezeule, Te voi prea mări.
Psalmistul și-a exprimat bucuria lui, fiindcă știa cine era Dumnezeul lui. Nu a trebuit să caute pe la toate zeitățile vremii să afle cine este vrednic de a-i fi dumnezeu, deoarece el a știut că Domnul este Dumnezeul lui. Pe Dumnezeu îl va lăuda. Laudele lui se vor îndrepta spre Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este bun și bunătatea Lui ține în veac. Pentru că El este Dumnezeu, psalmistul a promis că-L va prea mări. Numai cei care-L cunosc pe Domnul și sunt copiii Lui, pot să-L laude cu adevărat și doar ei Îl pot prea mări. Suntem noi oare din cei care Îl laudă și-L prea măresc pe Dumnezeu? Dacă suntem ai Lui, nu ne trebuie nici un motiv pentru a-L lăuda. El merită laudele noastre și nici unul dintre noi nu trebuie să uite lucrul acesta. Dragul meu cititor, este El și Dumnezeul tău? Îl cunoști și ești copilul Lui? Dacă da, atunci nu trebuie să-ți spun, că de fapt știi că slujba ta este ca prin tot ce faci să-I aduci laudă Lui Dumnezeu. Dacă nu ești copilul Lui, pleacă-te înaintea Lui și cere-I să te ierte și să te primească prin credință în familia Lui, ca apoi să-L lauzi și să-L prea mărești pe Domnul împreună cu toți copiii Lui Dumnezeu!
Tuesday, March 24, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment