http://www.blogger.com

Monday, March 16, 2009

17 Martie, 2009

Proverbe 17:9

Cine acoperă o greșeală, caută dragostea, dar cine o pomenește mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.


Răspunsul pe care-l dau oamenii, atunci când alții le greșesc, descoperă adevăratul lor caracter. Prietenii care acoperă greșelile caută continuarea prieteniei, dar cei care trâmbițează greșeala nu caută decât dezbinarea. Cei care au învățat acceptarea și repararea greșelilor în tăcere, au salvat de la moarte multe prietenii și chiar casătorii. Dar cei care au pomenit mereu, perpetuând aducerea aminte a greșelii, au dovedit că nu au căutat dragostea. Apostolul Pavel a scris despre acest lucru în 1 Corinteni 13, arătând că dragostea acoperă totul și nu face sărbătoare din nelegiuire. Cei care spun peste tot despre greșeala altora, vor culege roade amare ale dezbinării prieteniei. Ce fel de prieteni suntem noi oare? Căutăm să-i ajutăm și să-i îndreptăm pe cei care greșesc, sau suntem gata să trîmbițăm greșelile altora, acoperindu-le pe ale noastre? Să ne rugăm Domnului să ne ferească de a fi dintre cei care dezbină pe prieteni, și să ne ajute să fim căutători de dragoste pentru a onora Numele Lui Dumnezeu!

No comments:

Post a Comment