Ioan 1:7
El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el.
Dumnezeu a trimis pe Ioan Botezătorul înaintea Domnului Isus, ca acesta să pregătească calea Domnului. El a venit pentru a fi martor al Luminii adevărate. Deși, mulți au crezut că el este lumina, Ioan a mărturisit că el a fost doar vocea care a strigat în pustie ca să se pregătească calea Domnului. Scopul venirii Domnului Isus în lume a fost ca toți să creadă în El. În generația lui, Ioan a predicat cu toată îndrăzneala despre împărăția pe care Domnul Isus urma să o aducă între oamenii plăcuți Lui. În generația noastră, noi suntem aceia care trebuie să mărturisim despre Lumina care a venit în lume. Ioan nu s-a temut de a confrunta pe cei de atunci, de ce oare astăzi creștinismul este așa de timid? Nu cumva este așa din cauză că mult întuneric a pătruns în creștinism? Dorința Domnului Isus a fost să lumineze pe orice om din lume, dar dacă și biserica e în întuneric, cum va fi lumea iluminată? Să ne rugăm ca Domnul să ne curățească de tot ce este neclar în trăirea noastră, pentru ca lumina Domnului Isus să strălucească în noi și prin noi la aceste sărbători și în tot timpul!
Friday, December 12, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment