http://www.blogger.com

Saturday, December 6, 2008

07 Decembrie, 2008

Luca 1:34

Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?”


După ce Maria a auzit măreața veste că ea va aduce pe lume pe Fiul Lui Dumnezeu, i-a venit în minte să-l întrebe pe înger cu privire la felul cum se poate așa ceva. Ea nu era căsătorită, ci doar logodită cu Iosif. Viața ei a fost dusă în curăție și pe drept cuvânt a pus întrebarea aceasta. Ea nu a văzut nici o explicație umană a situației, de aceea cred că a cerut îngerului ajutorul să aibe cu ce să se prezinte în fața lui Iosif. Îngerul i-a spus că Duhul Sfânt va împlini această minune a întrupării Domnului Isus, așa că ea nu are de ce să se îngrijoreze. Asta nu a însemnat că ea nu s-a frământat și că nu au fost grele momentele când i-a spus lui Iosif lucrul acesta, dar pe de altă parte, a primit liniște că Dumnezeu a lucrat și va lucra cu ea. Nu toate situațiile prin care Dumnezeu ne trece, au explicație logică. Sunt multe lucruri pe care nu le înțelegem și nu-i nici o greșeală să punem întrebări. Dumnezeu ne va răspunde la timpul potrivit și în felul Lui. Nouă nu ne rămâne decât să ne încredem în El și să nu ne îngrijorăm de nimic, deoarece noi suntem ai Lui și El ne poartă de grijă.

No comments:

Post a Comment