Iov 23:10
Dar El știe ce cale am urmat; și, dacă m-ar încerca, aș ieși curat ca aurul.
Cuvintele lui Iov sunt deosebit de frumoase și mișcătoare. El a fost conștient de faptul că Dumnezeu i-a cunoscut pașii vieții lui. El a fost sigur că Dumnezeu cunoștea calea pe care a mers el. Iov nu a văzut nimic care să-L fi determinat pe Dumnezeu să-l pedepsească așa de aspru. Iov însă a crezut că prin ceea ce trecea el nu era încercare, ci pedeapsă, dar Dumnezeu nu l-a pedepsit, ci l-a încercat! El a ieșit ca aurul trecut prin foc. Înainte de încercare, Iov a fost aur curat. Nu a fost nimeni ca El pe pământ. Avea toate motivele să creadă că în urma oricărei încercări din partea Domnului, el va fi curat ca și aurul. Dar după ce Iov L-a auzit pe Dumnezeu, atunci a văzut el cine era, de fapt Dumnezeu. Atunci și-a dat seama că Dumnezeu este suveran și că tot ceea ce face El, --chiar când noi nu înțelegem-- este făcut după planul Lui veșnic. Dacă Dumnezeu ne-ar încerca pe noi oare, cum am ieși noi? Putem spune și noi ce-a spus Iov? Să ne rugăm Domnului ca El să ne întărească viețile noastre, ca prin orice încercare ne va trece, să ieșim curați ca aurul!
Saturday, September 13, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment