Isaia 59:1-2
Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să v-asculte.
Nu, Dumnezeu nu este departe de noi, ci noi ne-am depărtat de El! El a vrut și vrea să fie aproape, dar zidul care ne separă a fost zidit de noi. El nu a făcut zidul de despărțire, ci nelegiuirile noastre au ridicat zidul pe care Dumnezeu nu-l trece. El așteaptă ca noi să ne pocăim, adică să renunțăm la orice păcat. Oricât de mic ni s-ar părea vre-un păcat, acel păcat ne ascunde fața Lui Dumnezeu și El este împiedicat să ne asculte. Isaia a spus celor din vremea lui că mâna Domnului nu a fost prea scurtă ca să nu poată să-i mântuiască, ci nelegiuirile lor L-au oprit să acționeze. Este așa de clar acest principiu, dar credincioșii îl ignoră cu atâta ușurință. Mulți se joacă cu păcatul și apoi cer Domnului ceva, iar Dumnezeu nu-i ascultă! Nu e problema că nu vrea sau nu ar putea să asculte, dar păcatul face ca orice cere omul, să nu se audă la Dumnezeu! Să ne rugăm ca Domnul să ne dea harul să ne ferim de orișice păcat. Să ne mărturisim păcatele ca El să ne ierte și astfel să nu fie nici un zid între noi și Dumnezeu!
Tuesday, August 26, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment