http://www.blogger.com

Friday, August 8, 2008

09 August, 2008

Ieremia 9:24

Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.


Dumnezeu a spus profetului că nu e bine ca înțeleptul să se laude cu înțelepciunea lui, nici cel tare cu tăria lui și nici bogatul cu băgăția lui. Căci oricât s-ar lăuda cu aceste lucruri, niciunul nu poate spune că are așa ceva de la el însuși, ci totul a fost primit de la Dumnezeu. Înțelepciunea, puterea și bogăția vin toate de la Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a îndemnat pe cei de atunci să se laude cu cunoașterea Lui. Ce minunat este Dumnezeu! El vrea ca noi să ne lăudăm cu faptul că Îl cunoaștem pe El! Apostolul Pavel a dorit cu orice chip să-L cunoască pe Domnul și puterea învierii Lui. Este oare dorința noastră să-L cunoaștem pe Dumnezeu? Domnul Isus a spus că cei care-L cunosc pe Dumnezeu au viață veșnică! Dumnezeu face milă, judecată și dreptate pe pământ, iar oamenii pricepuți sunt cei care recunosc lucrarea Lui Dumnezeu. Dumnezeu găsește plăcere în acei oameni care nu au altă laudă, decât aceea a cunoașterii Lui Dumnezeu. Să ne rugăm ca El să ne ajute să-L cunoaștem tot mai mult și tot mai bine în fiecare zi!

No comments:

Post a Comment