Evrei 10:37
Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni, și nu va zăbovi.
Au trecut două mii de ani de când au fost scrise aceste cuvinte, cuvinte care au încurajat generație după generație de credincioși. Milioane de creștini au citit aceste cuvinte cu speranța că generația lor va fi generația când Domnul Isus va apare pe norii cerului. Chiar eu sunt unul care am crezut și cred că generația noastră va avea harul să fie generația răpirii! Faptul că am trăit în două secole, m-a convins și mai mult că acest „încă puțină” este foarte puțin acuma. Din minutele care au fost, se pare că s-au scurs cam toate înaintea Lui Dumnezeu. Apostolul Petru a scris că Dumnezeu are o îndelungă răbdare și vrea ca toți să vină la pocăință. Cred că acesta este singurul motiv pentru care Dumnezeu nu trimite încă pe Domnul Isus să-Și ridice Mireasa în slavă. Ce trebuie să facem noi? Tot apostolul Petru ne-a scris ce fel de oameni trebuie să fim. El ne-a scris că noi putem grăbi venirea Lui printr-o purtare sfântă și evlavioasă! Să spunem la toți să se pregătească că El nu va zăbovi, ci va veni. Să chemăm la pocăință pe toți pe care-i întâlnim pentru ca Domnul să vină cât mai curând.
Monday, July 28, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment