http://www.blogger.com

Monday, June 30, 2008

01 Iulie, 2008

Proverbe 1:7

Frica Domnului este începutul științei; dar nebunii nesocotesc înțelepciunea și învățătura.


Proverbele, cartea înțelepciunii, ne vorbește în repetate rânduri, de frica de Domnul sau de frica Domnului. Toți cei care citiți această carte ați întâlnit mai de multe ori beneficiile fricii de Domnul. În acest verset, Solomon a pus bazele adevăratei științe, care este frica Domnului! Nu este alt început al științei adevărate decât frica de Domnul. Oamenii care se tem de Domnul, care umblă în această viață cu frică de Domnul, sunt cu adevărat oameni înțelepți. Înțelepciunea lor constă în faptul că ei sunt temători de Domnul și cei ce se tem de Domnul se feresc de păcat. Cei care se feresc de păcat sunt înțelepți, deoarece păcatul duce la moarte. Nebunii nesocotesc înțelepciunea, deoarece ei nu se tem de Domnul. De fapt, psalmistul a spus că „nebunul zice în inima lui că nu este Dumnezeu.” Să ne rugăm Domnului să ne ajute ca zi de zi să ne temem de El și să ne plecăm inima noastră spre învățătura Lui!

No comments:

Post a Comment