http://www.blogger.com

Friday, May 9, 2008

09 Mai, 2008

Romani 8:31

Deci, ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?


Azi e ziua „victoriei.” La 9 Mai trupele aliate au intrat în Berlin și au declarat biruință asupra nazismului lui Hitler. Lumea își amintește cum s-a sfârșit cel mai mare război, adică al doilea război mondial. Lumea a răsuflat ușurată că s-a terminat tirania și ura acelui om. Acum două mii de ani, însă, pe dealul Golgota, fără ca cineva sa-I vină în ajutor, singur, Domnul Isus a strigat--strigătul celei mai mari victorii din cel mai crâncen război--„s-a isprăvit!” În acea clipă, Dumnezeu a trecut de partea noastră! Până atunci am fost în tabere diferite. El este sfânt, noi am fost păcătoși. El este curat, noi am fost murdari. El este bun, noi am fost răi. Când Domnul Isus a plătit plata păcatului nostru, Dumnezeu a făcut pace și de atunci El este pentru noi. Când El este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? O, vor fi mulți care vor încerca să fie împotriva noastră, dar nu mai contează! Gândindu-ne la ziua victoriei, să ne rugăm ca victoria Domnului Isus să fie cunoscută de tot mai mulți oameni. Fie ca noi toți să trăim bucuria victoriei Domnului Isus în viețile noastre și să nu ne temem de nimeni și de nimic, căci El este de partea noastră.

No comments:

Post a Comment