Ioan 21:21
Petru s-a uitat la el, și a zis Lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?”
A treia oară când Domnul Isus s-a întâlnit cu ucenicii Lui, după înviere, Petru a fost reabilitat în fața ucenicilor. Domnul Isus l-a întrebat direct dacă-L iubește mai mult decât îl iubeau ceilalți. Petru a răspuns afirmativ și a primit slujba îngrijirii Bisericii. I s-a spus că nu va dura mult și vor veni vremuri grele pentru Apostolul Petru. Auzind toate acestea, Petru ar fi vrut să afle ce se va întâmpla cu Ioan. Ioan mergea în spatele lor, de aceea Apostolul Petru a prins ocazia să afle ce va fi cu Ioan. Ioan a fost în cercul lor, a stat la cruce până la sfârșit, și a alergat primul la mormânt după ce femeile le-au dat de știre că Domnul a înviat. A fost întrebarea lui Petru doar întrebarea unui frate mai mare care vroia să știe ce va fi cu cel mai tânăr dintre apostoli? Era curiozitatea obișnuită a lui Petru? A fost cumva, la Petru, teama să nu se nască gelozie când ceilalți au auzit ce responsabilități a primit el în biserică? Poate că a fost puțin din toate. Cred că e bine să mergem după Domnul Isus și să fim credincioși în ceea ce ni s-a încredințat nouă. Cred că e bine să ne interesăm de cei care sunt de aceeași credință cu noi. Să ne ajute Domnul, Cel viu, să nu fim geloși dacă alții au slujbe, aparent, mai importante decât noi în Biserică. Să ne ajute El pe toți să fim credincioși în ceea ce Domnul ne-a încredințat la fiecare.
Thursday, April 10, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment