http://www.blogger.com

Tuesday, April 8, 2008

09 Aprilie, 2008

1 Corinteni 15:42-43

Așa este și învierea morților. Trupul este semănat în putrezire, și învie în neputrezire; este semănat în ocară, și învie în slavă; este semănat în neputință și învie în putere.


Domnul Isus a fost pus în mormânt în slăbiciune. Era istovit de bătăile soldaților romani, iar trupul Lui fără mâncare și fără apă, a fost extrem de slăbit. Dar la învierea Lui, doar urmele cuielor mai erau vizibile. El a putut merge pe jos cu cei doi spre Emaus și nu s-a văzut slăbiciune la El. Batjocorit a fost înainte de a muri, dar a înviat în slavă! Trupul Lui primit de la Maria era supus putrezirii, dar la înviere trupul Lui este etern. Apostolul Pavel a asigurat pe cei din Corint că bazat pe faptul că Domnul Isus a înviat în felul descris, toți vom învia la fel. La înviere nu va mai fi vorba de putrezire. Trupul pe care-l vom primi la înviere va fi ca al Domnului Isus, veșnic, nesupus putrezirii. Se merită să crezi în Domnul Isus Cel viu, căci numai prin credința în El se ajunge la viață veșnică!
Să-I mulțumim Domnului Isus pentru învierea Lui care a făcut posibilă și învierea noastră. Să-I mulțumim pentru făgăduința unei vieți în slavă și în puterea Lui Dumnezeu!

No comments:

Post a Comment