Psalmul 95:1
Veniți să cântăm cu veselie Domnului, și să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre.
Chemarea psalmistului este așa de cunoscută celor credincioși încât aproape că nu o mai iau în seamă. Psalmistul nu a spus că doar în zile de sărbătoare să cânte laudă Domnului, ci cred că el a vrut ca toți credincioșii să-L laude pe Domnul fără încetare. De ce oare suntem așa de apatici când este vorba de a cânta cu veselie Domnului? De ce ne bucurăm mai mult de lucrurile din lumea aceasta trecătoare decât de cele ce rămân veșnic? Astăzi mare parte din Statele Unite va schimba ora. Se trece iarăși la ora de vară. S-a schimbat mai devreme decât se obișnuia, dar guvernul vrea să folosească la maxim darul Lui Dumnezeu, adică Soarele! Să nu lăsăm oboseala să ne împiedice de a merge înaintea Domnului cu cântări de veselie, izvorâte din inimi pline de bucuria mântuirii. Să strigăm de bucurie că suntem mântuiți către Stânca mântuirii noastre. Domnul Isus este Stânca mântuirii veșnice, Stâncă care a fost lovită dar nu s-a clătinat și nu se va clătina niciodată. Ce ne împiedică să strigăm de bucurie? Păcatul! Da, păcatul ne ia bucuria mântuirii și implicit strigătul de bucurie către Domnul. Să alergăm plini de bucurie la casa Domnului pentru a aduce laudă și mulțumire Domnului care este Stânca mântuirii noastre!
Saturday, March 8, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment