01 August, 2007

1 Împăraţi 17:13

Ilie i-a zis: “Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai pregăteşte-mi întâi mie cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă, şi adumi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău.”

Ilie a fost trimis de Dumnezeu să fie hrănit de o văduvă din Sarepta Sidonului şi acolo să stea până El îl va trimite înaintea lui Ahab. Ilie a întâlnit acea văduvă şi i-a cerut să-i aducă de mâncare, dar ea i-a spus că nu are decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Ilie nu s-a descurajat, ci a spus ceea ce Dumnezeu i-a spus, “dă-mi mie întâi.” Cererea a fost aparent egoistă. Femeia avea suficient pentru ultima masă şi Ilie i-a cerut el acea ultimă
provizie. Dar, deşi cererea părea egoistă, dacă femeia nu ar fi ascultat de Ilie ar fi murit şi ea şi fiul ei după ultima masă. Dar Dumnezeu a avut alt plan. Planul era ca ea să aibe grijă de omul lui Dumnezeu. Ilie era reprezentantul lui Dumnezeu, şi când ea i-a dat lui, practic i-a dat Lui Dumnezeu. Când îi dai Lui Dumnezeu, El înmulţeşte untdelemnul, El face minunile necesare ca planul Lui să se ducă la îndeplinire. Femeia a făcut ce mulţi dintre noi nu facem. Când avem ultimul ban, sau ultimul lucru, chiar acela să-l dăm oare Domnului? Dacă-l ţinem ne ajută pentru
un timp...dacă-l dăm poate murim! Aşa a crezut şi femeia că va mânca ultima masă şi va muri, dar dându-i lui Ilie întâi, ea şi-a păstrat şi viaţa ei şi a fiului ei. Ea a văzut minunea Lui Dumnezeu, minune ce nu s-ar fi întâmplat dacă ea ar fi ţinut făina şi uleiul pentru ea. Dându-le însă pentru omul lui Dumnezeu, ea a păşit în credinţă şi ascultare de Dumnezeu şi astfel a rămas peste veacuri pomenită că a dat puţinul ei Lui Dumnezeu! Care ne sunt priorităţile noastre? Când Dumnezeu ne cere ceva, suntem noi oare gata să-I dăm fără şovăire? Să ne rugăm Domnului ca El să ne ajute să fim atenţi la vocea Lui, să fim gata să-L ascultăm şi să-I dăruim tot
ce El ne cere!

31 Iulie, 2007

1 Corinteni 1:9

Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Cristos, Domnul nostru.

Corintenii au trecut prin felurite încercări ale credinţei lor, iar Apostolul Pavel le-a scris să-i asigure că Dumnezeu este credincios! El nu se schimbă, El rămâne acelaşi în orice vreme. Apostolul Pavel a asigurat pe cei din Corint că ei vor fi întăriţi până la sfârşit, în aşa fel că vor fi fără vină la venirea Domnului Isus! Pentru a-i convinge de acest adevăr, Apostolul Pavel le-a scris despre felul cum Dumnezeu şi-a arătat credincioşia faţă de cei aleşi. El le-a scris despre
chemarea Lui Dumnezeu. Chemarea Lui Dumnezeu s-a făcut în ton cu alegerea pe care El a făcut-o înainte de întemeierea lumii. De atunci şi până la chemarea celor din Corint a trecut mult timp, dar Dumnezeu nu a uitat! Dacă de la alegere până la chemare El nu s-a schimbat, desigur că nu se va schimba după ce ne-a chemat la mântuirea Sa minunată! Ce har să fi ales şi chemat de Dumnezeu! Ce har să şti că nu a depins de tine nici alegerea şi nici chemarea, ci a fost totul prin harul nespus de bogat al Domnului Isus! Scopul chemării este la fel de înalt ca şi chemarea în sine; suntem chemaţi la părtăşia Fiului Său, Domnul Isus Cristos. Cât de mare este dragostea Lui Dumnezeu faţă de noi, copiii Lui! El nu doar ne-a izbăvit de păcat şi moarte, ci ne-a adus în familia Lui, ne-a făcut parteneri cu Domnul Isus! Aduşi în comuniunea Domnului Isus, interesele Lui devin interesele noastre, planurile şi aspiraţiile Lui devin ale noastre! Părtăşia cu Domnul
Isus nu este doar asocierea pentru o vreme cu El, ci o comuniune permanentă cu tot ceea ce este şi are El. Părtăşia aceasta nu seamănă cu ceea ce oamenii numesc părtăşie! Nu, ci această părtăşie este mult mai mult, este unirea noastră cu Cristos, este de fapt ceea ce Pavel a scris în 1 Corinteni 12:13, botezarea noastră prin Duhul Sfânt în Trupul Lui Cristos! Slavă Lui Dumnezeu pentru credincioşia chemării Lui! Slavă Lui pentru unirea noastră cu Domnul Isus! Să ne dăm şi astăzi toate silinţele să fim şi noi credincioşi Domnului în tot ce spunem şi facem!

30 Iulie, 2007

Psalmul 105:1

Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui!

Psalmistul ne cheamă să lăudăm pe Domnul! Domnul merită să fie lăudat, deoarece El a condus şi conduce pe poporul Lui. Chemaţi Numele Lui! Chemaţi-L în ajutor, sau faceţi cunoscut Numele Lui la toată lumea. Ambele sensuri sunt posibile. Cred că nu este nimeni care să nu cheme Numele Lui la necaz, dar sunt foarte mulţi care,deşi au fost ajutaţi când au chemat Numele Lui, nu-L mai proclamă. Psalmistul ne spune mai departe să facem cunoscut printre popoare isprăvile Lui! A face cunoscut Numele Lui înseamnă a spune altora despre marile Lui minuni, sau se poate face printr-o viaţă trăită în lumina Domnului! Credincioşii Domnului din toate timpurile au lăudat pe Domnul şi au chemat Numele Lui. Ce face oare generaţia noastră? A
ajuns închinarea şi lauda Lui doar o formă? Cei ce cheamă pe Domnul o fac doar la strâmtorare, sau o fac doar de formă? Spunem noi despre isprăvile Lui celor din jurul nostru, sau mulţi nici nu mai suntem conştienţi de isprăvile Lui? Psalmul acesta arată ce mare şi bun este Dumnezeu! Îl cunoaştem noi oare cu adevărat? Fie ruga noastră ca El să ne dea harul să-L lăudăm şi să chemăm Numele Lui şi de ajutor, dar şi de a-L proclama în jurul nostru. Să ne dea El puterea Lui
ca să spunem altora despre isprăvile Lui! Să umblăm în lumina Lui şi astăzi lăudându-L şi binecuvântându-L până-n veci!

29 Iulie, 2007

Romani 1:21

Fiindcă măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu,nici nu I-au
mulţumit; ci s-au dedat la gânduri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.

Cineva a spus că aici se ascund cele două îndatoriri de bază ce le are omul faţă de Dumnezeu, să-L proslăvească pe Dumnezeu şi să-I mulţumească. Oamenii descrişi în acest text sunt oamenii care vor cădea sub mânia Lui Dumnezeu, mânie ce se revarsă din cer împotriva oricărei necinstiri a Lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris celor din Roma şi le-a arătat că toţi oamenii sunt păcătoşi şi au nevoie de mântuire. De ce a singularizat el mulţumirea? Desigur nu la voia întâmplării,ci Duhul Sfânt l-a inspirat să scrie aşa ceva. Cei care-L proslăvesc pe Dumnezeu aceia Îi şi mulţumesc,iar cei care-I mulţumesc, aceia-L şi proslăvesc! Revelaţia naturală ar fi
trebuit să conducă la mulţumire şi proslăvire. Oamenii ar fi trebuit să-L proslăvească pe Dumnezeu şi să-I mulţumească, pentru lumina ce luminează conştiinţa fiecăruia, şi pentru minunata natură creată de El. Ei n-au făcut-o. Au încercat să înăbuşe acest adevăr. Prin raţiune au tras concluzia că omul este animal superior şi de aceea conştiinţa lui este diferită de a altor animale. Tot prin raţiune au explicat şi natura. Totul este produsul şansei oarbe. Totul a apărut la întâmplare. Au scris zeci şi zeci de volume să susţină acest raţionament, dar cu cât mai mult încearcă să explice natura, cu cât mai mult o cercetează, cu atât mai mult sunt obligaţi să recunoască că acest univers perfect, care de mii de ani funcţionează matematic, după legi aşa de precise, trebuie să aibe un Creator! Pentru că nu au cinstit pe Dumnezeu, ci au trăit în nelegiuire, mânia Lui Dumnezeu se descoperă împotriva acestor oameni. Noi care suntem copiii Lui Dumnezeu ne bizuim pe Cuvântul revelat,Cuvânt ce ne arată mult mai bine decât natura pe adevăratul Dumnezeu al Domnului Isus. Să ne uităm atenţi în Cuvântul vieţii şi să aducem slavă şi mulţumire Lui Dumnezeu pentru că ne-a creat şi apoi ne-a mântuit!

28 Iulie, 2007

Psalmul 9:1

Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui.

Psalmistul îl lăuda pe Domnul din toată inima lui, exact cum Domnul vrea să facă toţi
credincioşii Lui! David L-a iubit pe Dumnezeu exact cum spune Dumnezeu să fie ubit, din toată inima, (Deut 6:5). A-L lăuda pe Dumnezeu din toată inima înseamnă a-L iubi fără nici o rezervă sincer şi curat! Nu lauzi decât pe cine iubeşti, căci pentru a lăuda este necesară şi cunoaşterea şi dragostea faţă de fiinţa care-o lauzi. Cei ce-L laudă pe Domnul Îl cunosc şi Îl iubesc. Psalmistul a spus despre misiunea lui şi anume aceea de-a istorisi toate minunile Domnului. Ioan a scris în Evanghelia lui, că nu sunt cărţi pe lume care să poată cuprinde ce a făcut Domnul Isus în timpul şederii Lui pe pământ. Dacă cei trei ani ai Domnului Isus pe
pământ nu au putut fi incluşi în toate cărţile din lume, nici acest om nu a putut să spună toate minunile Domnului. Cred că el nici nu s-a referit la “toate” minunile Domnului, ci doar la ceea ce el a experimentat! Poporul Lui Dumnezeu a trecut prin grele încercări, dar Dumnezeu cu braţ puternic i-a scos din toate. Marea Roşie era ameninţătoare înaintea lor, dar Dumnezeu a făcut drum prin mijlocul mării. Apele au fost amare, dar Domnul le-a îndulcit. Vrăjmaşii le-au ieşit în cale, dar Domnul i-a dat la o parte. De la facerea universului şi până la apa din stâncă, de la izbăvirea din mâna amaleciţilor până la mana din pustie, Dumnezeu a făcut multe minuni! Dar oare numai în viaţa poporului Israel a lucrat Dumnezeu? Numai psalmistul a văzut minunile Domnului? Noi oare nu le-am văzut? Le-am văzut dar suntem oare la fel de gata să le istorisim? Suntem noi oare gata să-L lăudăm pe Domnul din toată inima? Să ne rugăm ca Domnul să ne dea har ca şi astăzi să-I aducem laudă şi să nu ne ruşinăm în a istorisi minunile Lui.

27 Iulie, 2007

Evrei 12:28

Fiindcă am primit dar o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel Lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică.

Scriitorul acestei epistole ne spune că am primit o împărăţie stabilă, o împărăţie care nu se poate clătina. Această împărăţie ni s-a dat fără nici un merit, doar prin harul Lui Dumnezeu în Domnul Isus! Împărăţia nu se poate “crea” sau “câştiga” prin eforturile noastre, ci ea este darul Lui Dumnezeu. În Evanghelii împărăţia este un termen foarte frecvent întâlnit, în contrast cu această carte a Bibliei unde este folosit doar de trei ori. Împărăţia Lui Dumnezeu comparată cu toate împărăţiile pământului, nu se clatină şi nici nu poate fi clătinată! Scriitorul ne îndeamnă să fim mulţumitori şi cum am putea fi altfel după ce El ne-a dat o aşa împărăţie?! Toţi cei care au primit împărăţia Lui Dumnezeu în inimă se vor arăta mulţumitori şi astfel ei aduc Lui Dumnezeu o închinare sau o slujire plăcută, cu evlavie şi cu frică! Închinarea ce-o aducem, trebuie făcută după Cuvântul Lui Dumnezeu, şi după Duhul Lui Cel Sfânt. Domnul Isus a spus femeii de la fântâna lui Iacov, că cine se închină Lui Dumnezeu trebuie să se închine în Duh şi în Adevăr! Evlavia şi frica sunt elemente esenţiale într-o închinare plăcută înaintea Lui Dumnezeu. Fie ca
toţi cei ce-am primit împărăţia să fim mulţumitori şi nu nemulţumitori, să aducem Lui Dumnezeu o închinare plăcută, nu neplăcută, iar viaţa noastră să fie caracterizată de evlavie şi frica de Domnul!

26 Iulie, 2007

Iov 12:13

La Dumnezeu este înţelepciunea şi puterea; sfatul şi priceperea ale Lui sunt.

Iov era greu încercat, iar prietenii lui încercau să-l convingă că trebuie să fi făcut el ceva ca Dumnezeu să lase un aşa necaz pe el. Iov le-a răspuns mereu că nu crede aşa ceva din partea Lui Dumnezeu, mai ales că Dumnezeu altfel era cunoscut de el. În acest text, Iov a recunoscut faptul că Dumnezeu ţine totul în mâna Lui şi înţelepciunea nu există decât dacă o primeşti de la Dumnezeu. Pentru Iov, Dumnezeu era sursa de înţelepciune, de sfat, şi de putere. Când prietenii lui l-au acuzat pe Iov că a păcătuit, el le-a spus categoric că nu e aşa. Apoi a privit la ei şi le-a spus că înţelepciunea este la Dumnezeu. Această afirmaţie arată încrederea pe care
Iov o avea în Dumnezeu, chiar dacă nu-I înţelegea planul şi chiar dacă durerile erau insuportabile. Dumnezeu ştie ce face şi la El este toată puterea. El a putut să-l scape din toată suferinţa lui, dar a lăsat ca Iov prin răbdarea lui să devină un model de răbdare pentru toţi credincioşii din toate vremurile. De ce sunt astăzi credincioşi fără putere? De ce ne lipseşte înţelepciunea? Apostolul Pavel a scris celor din Corint că “Domnul Isus a fost făcut înţelepciune pentru noi...” Nu avem
nici o scuză să fim neînţelepţi, de aceea să ne rugăm ca El să ne dea înţelepciune, şi El ne-o va da. Iacov a scris că dacă cuiva îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, şi Dumnezeu i-o va da. După înviere, Dumnezeu I-a dat Domnului Isus toată puterea în cer şi pe pământ, iar Domnul Isus a spus urmaşilor Lui să aştepte în Ierusalim şi vor primi putere. Când Duhul Sfânt s-a coborât peste ucenici, puterea Lui a fost cu ei. Sfaturile Lui Dumnezeu cuprind promisiuni mari, harul şi iubirea, după cum a scris un poet creştin! El ne dă sfaturi până şi noaptea. Mai e
vre-o scuză să fim fără pricepere? Nicidecum! El ne-a dat priceperea să deosebim bine voia Lui Dumnezeu şi s-o împlinim în fiecare zi. Fie ca azi să umblăm în puterea şi înţelepciunea Lui Dumnezeu, ascultându-I sfaturile şi făcându-I voia în tot ce zicem şi facem.

25 Iulie, 2007

1 Corinteni 8:3

Dar dacă cineva iubeşte pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.

Apostolul Pavel a scris celor din Corint să fie foarte atenţi cu privire la cunoştiinţa fără dragoste. Unii credeau că poţi ajunge la cunoaşterea Lui Dumnezeu fără să-L iubeşti pe Dumnezeu. Lucrul acesta nu este posibil, deoarece Dumnezeu nu este un obiect pe care-l studiezi şi-l cunoşti. Dumnezeu nu se cunoaşte astfel, ci trebuie ca cineva să fie iubitor de Dumnezeu ca să-L poată cunoaşte. Doar iubindu-L pe Dumnezeu ajungem să-L cunoaştem! Cei ce-L iubesc pe Dumnezeu sunt cunoscuţi de Dumnezeu, căci ei păzesc poruncile Lui. Ioan ne-a spus că cine iubeşte pe Dumnezeu arată această dragoste în vieţuirea după poruncile Domnului. Gândul acesta expus de Pavel este deosebit de important: noi să fim cunoscuţi de Dumnezeu! El Cel sfânt şi nemărginit s-a apropiat de noi şi ne-a arătat ce înseamnă să fi cunoscut de Dumnezeu.
Apropierea s-a făcut din partea Lui, când El a trimis pe Domnul Isus să vină să ne mântuiască. Noi am rămas miraţi de dragostea Lui şi acum suntem tot mai miraţi cum de El ne cunoaşte! Ce valoroasă este atitudinea Lui faţă de noi! Doar dacă-L iubim se lasă cunoscut de noi, deoarece între noi şi El s-a stabilit o nouă relaţie: noi am devenit copiii Lui. Copiii Lui Dumnezeu sunt doar acei care-L iubesc pe Dumnezeu, sunt cunoscuţi de El şi ei Îl cunosc pe Dumnezeu. Fie ca şi azi să căutăm să creştem în iubirea noastră faţă de Dumnezeu, ca El să ne cunoască şi să
ne recunoască! Să căutăm să împlinim poruncile Lui ca să-I aducem tot mai multă slavă în fiecare zi!

24 Iulie, 2007

Psalmul 56:10

Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu cuvântul Lui, da, mă voi lăuda cu Domnul, cu Cuvântul
Lui!

Psalmistul David a fost gonit din ţara lui Israel, de Saul. David s-a dus la filisteni şi acolo şi-a dat seama că ajutorul lui vine numai de la Domnul. Acolo a hotărât David că nu merită să te lauzi cu altceva, ci doar cu Dumnezeu! David putea să se laude cu isprăvile lui ciobăneşti, şi cu luptele lui cu animalele sălbatice, care i-au atacat turma. El a putut să se laude cu poeziile scrise de el
până la acea dată, dar nu a făcut-o. Era viteaz şi putea să se laude cu vitejiile lui, dar nu a făcut-o, ci David s-a lăudat cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui Dumnezeu! Dumnezeu a fost adăpostul lui în toate pribegiile lui. Dumnezeu i-a numărat paşii pribegiei lui. Cuvântul Lui Dumnezeu i-a dat lui mângâiere pe unde a mers şi l-a ţinut departe de răzbunare şi de păcat. Cu ce ne lăudăm noi oare? Ieremia ne-a spus să ne lăudăm doar cu cunoaşterea Domnului, iar Pavel spunea să ne lăud[m doar în Domnul. Este Cuvântul Lui Dumnezeu drag inimilor noastre? Îl îndrăgim noi aşa de mult încât să devină pricina laudelor noastre? Îl cunoaştem noi pe Dumnezeu în aşa fel, ca să ne lăudăm cu El? Nu cumva creştinismul a sucombat în faţa atâtor
atacuri din partea celor ce nu-L iubesc pe Dumnezeu? David ne-a îndemnat să luăm exemplul lui şi să nu ne încredem în oameni sau în bogăţii, ci să ne încredem în Dumnezeu. Dragul meu care citeşti aceste rânduri, cu ce te lauzi tu? Este Cuvântul Lui Dumnezeu drag sufletului tău ca să te poţi lăuda cu Cuvântul Domnului? Îţi este Dumnezeu aşa de aproape încât să te lauzi cu El? Să ne rugăm ca El să ne dea înţelepciune şi discernământ să ştim cu ce să nu ne lăudăm şi cu ce să ne lăudăm!

23 Iulie, 2007

Filipeni 4:7

Şi pacea Lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.

Apostolul Pavel a îndemnat pe credincioşii din Filipi să nu se îngrijoreze de nimic, ci să aducă toate la Domnul prin rugăciune. Când te rogi şi nu te îngrijorezi, atunci Dumnezeu îţi dă pacea Lui. Pacea aceasta este diferită de pacea din Romani 5:1 unde ni se spune că avem sau să avem pace cu Dumnezeu prin justificarea Lui! Aceea este pacea primită prin faptul că suntem justificaţi prin credinţă, adică suntem socotiţi neprihăniţi. Pacea din acest verset este pacea ce întrece orice pricepere. Cum adică? Priceperea normală a lumii este să te îngrijorezi, dar cei ce
sunt ai Domnului nu se îngrijorează. Ei ştiu că dacă se îngrijorează nu realizează nimic, ci mai degrabă îngrijorarea doar le ruinează prezentul pentru un viitor nesigur şi de aceea Dumnezeu ne dă pacea Lui. Această pace linişteşte sufletele celor care se încred în Domnul în aşa măsură încât,depăşeşte priceperea noastră. Ce har să ai inima şi gândurile păzite în Domnul Isus! Nu este loc mai sigur decât în El! De aceea noi am fost ascunşi cu Cristos în Dumnezeu pentru a fi în siguranţă până-n ziua veşniciei! Pacea ce-am primit-o prin justificare ne-a pus în poziţia de a beneficia de această pace fără de margini. De ce ne mai îngrijorăm? De ce nu aducem toate poverile la crucea Lui? Fie ziua de azi o zi în care pacea Lui să ne stăpânească pe deplin, şi conduşi pe căile Lui să-I aducem slavă Domnului prin tot ce facem!

22 Iulie, 2007

Psalmul 90:14

Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa ne vom bucura şi ne vom veseli.

Rugăciunea lui Moise a fost ca Domnul să îi sature de bunătatea Lui, în fiecare dimineaţă! Asta de fapt a făcut Dumnezeu în timpul celor patruzeci de ani din pustie: le-a dat mana din cer! Moise, la fel ca toţi din popor, a strâns mana şi cel ce a strâns puţin nu a dus lipsă fiindcă gustul manei era cu adevărat din cer. Deşi mană aveau din belşug, Moise a vrut ceea ce toţi credincioşii au dorit şi doresc, să fie săturaţi de bunătatea Lui Dumnezeu! Nimeni nu vrea să meargă în
lumea aceasta fără bunătatea Lui Dumnezeu, dar nu sunt mulţi care doresc împrospătarea bunătăţii Lui în fiecare dimineaţă. Ieremia profetul a înţeles că îndurările Domnului nu au ajuns la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Ştim noi oare că şi faţă de noi îndurările Domnului sunt proaspete în fiecare dimineaţă? Mă tem că sunt mulţi credincioşi care nu au mai gustat din bunătatea Domnului, nu din cauza Domnului că ar fi uitat să-Şi înnoiască bunătatea, ci din pricina
delăsării lor. Moise după ce a prezentat cererea lui către Dumnezeu, a făcut şi o făgăduinţă: dacă ne saturi cu bunătatea Ta, atunci toată viaţa ne vom bucura şi ne vom veseli! Ce mare făgăduinţă! Moise a ştiut ce popor are de condus, a ştiut ce porniri a avut poporul, dar el nu s-a uitat la el sau la popor, ci el s-a uitat la Dumnezeu! Moise a bazat bucuria lui pe Domnul nu pe ceea ce era el sau ce erau ceilalţi. Pe ce ne bazăm noi oare bucuria? Astăzi vom merge la Casa Domnului, iar cei ce vin cu dorinţa ca Dumnezeu să-i sature de bunătatea Domnului Isus, El le va arăta iarăşi îndurarea Lui. Să ne rugăm ca bucuria Domnului să fie peste noi toţi şi azi şi până-n ziua veşniciei!

21 Iulie, 2007

Ioan 10:14

Eu sunt Păstorul cel bun. Eu îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine.

Domnul Isus a spus celor din Israel că El este Păstorul cel bun, Păstor profeţit în vechime că va avea grijă de casa lui Israel. Domnul Isus şi-a bazat această afirmaţie pe faptul că El cunoaşte oile şi oile Îl cunosc pe El. Cunoaşterea despre care El a vorbit în acest context nu se referă doar la o cunoaştere superficială, ci la mult mai mult decât atât, la o cunoaştere personală şi intimă. Domnul Isus a devenit Păstorul cel bun atunci când a acceptat să vină între noi ca să ne scape de
chinul veşnic al iadului. El a afirmat că cei care-au fost înainte de El au fost hoţi şi tâlhari, şi nimeni nu a căutat să-L contrazică. Nici un păstor nu şi-a dat viaţa pentru oile lui, dar Domnul Isus este unicul care şi-a dat viaţa pentru noi! El ne cunoaşte şi El spune că oile Lui Îl cunosc. Apostolul Pavel a scris celor din Roma că pe aceia pe care I-a cunoscut mai dinainte, i-a chemat mai dinainte...să fie asemenea Domnului Isus. Începem o nouă zi, şi sfârşim o săptămână, putem noi oare afirma cu confidenţă serioasă că El a fost şi este păstorul nostru? Îl cunoaştem noi pe Fiul Lui Dumnezeu, întrupat de dragul nostru? Cunoaştem noi vocea Lui şi ascultăm de ea? Oile Lui ascultă de El şi merg după El. Ele nu merg
după străini, ci doar după El. Să umblăm şi astăzi în aşa fel încât să dovedim că suntem oi din turma Păstorului cel bun!

20 Iulie, 2007

1 Împăraţi 18:30

Ilie a zis întregului popor: Apropiaţi-vă de mine. Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului, care fusese sfărâmat.

Astăzi se sărbătoreşte ziua sfântului Ilie. Mulţi creştini poartă acest nume frumos şi de aceea le spunem la toţi care au numele acesta , ca Domnul să-i binecuvinteze! Ilie a fost chemat de Dumnezeu pentru a confrunta pe împăratul Ahab şi pe Izabela, care a adus tot felul de zeităţi păgâne în poporul Lui Dumnezeu. În lupta lui, Ilie a contat doar pe Dumnezeu. Lupta nu a fost uşoară, dar prin credinţă, Ilie a biruit. Când confruntarea de pe muntele Carmel era mai aprinsă, Ilie a chemat poporul lângă el şi a dres altarul Lui Dumnezeu, altar care a fost distrus mai înainte. Altarul a trebuit refăcut prima dată! Refacerea altarului a ilustrat restabilirea relaţiei dintre popor şi Dumnezeul lor. Prin alipirea de Baal şi de Astarteea, poporul nu mai asculta de Domnul, dar Ilie prin altarul pe care l-a rezidit, le-a arătat că ei trebuie să se întoarcă la Dumnezeu. După ce a dres altarul, Ilie s-a rugat şi apoi Dumnezeu a trimis foc din cer peste jertfa lui Ilie şi după aceea a dat şi ploaie! Să ne rugăm ca Domnul să dea har ca toţi copiii Lui să aibe altarele rezidite şi rugăciunile ca şi ale lui Ilie! Să nu ne descurajăm dacă ahabii şi izabelele de azi încearcă să ne ia viaţa. Dumnezeul Lui Ilie este Acelaşi Dumnezeu azi cum a fost şi ieri şi tot aşa va fi până-n veci de veci. Fie mâna Lui bună peste noi, ca în toate să ne încredem doar în El!

19 Iulie, 2007

Coloseni 2:6

Astfel dar, după cum aţi primit pe Cristos Isus, aşa să şi umblaţi în El!

Apostolul Pavel a făcut un apel la cei din Colose ca să meargă după felul cum L-au primit pe Domnul Isus! El L-au primit ca pe Unicul Fiu al Lui Dumnezeu--Mesia sau Unsul Lui Dumnezeu--pe Cel ce a deschis calea spre Tatăl şi nimeni nu o poate închide. Ce apel frumos: cum credem, aşa să şi trăim. Pavel a îndemnat pe cei din Colose să umble în Domnul Isus, adică să trăiască după principiile enunţate de Domnul Isus. Apelul lui este la fel de valabil şi astăzi cum a fost atunci. Şi astăzi e nevoie ca cei ce au primit mântuirea, tot aşa să o şi trăiască. Umblarea sau trăirea în Domnul Isus este o umblare în adevăr, în dragoste, în credinţă!
Nu se poate altfel! Dacă aşa L-am primit pe Domnul, atunci se va reflecta în viaţa de fiecare zi. Cei care sunt ai Domnului vor căuta să unească credinţa cu fapta, dar cei ce nu L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor, trebuie înainte de toate să se pocăiască. Odată mântuit, omul trebuie să umble în şi prin Cristos. Doar aşa se va ajunge la ţinta dorită, la limanul de dincolo de nori! Cei din Colose au fost ameninţaţi de curente străine care doreau să le arate că ce-au primit nu a
fost suficient. Apostolul Pavel i-a îndemnat să fie serioşi şi aşa cum au primit pe Domnul Isus, tot aşa să şi trăiască prin Domnul Isus! Dacă atunci au fost curente străine, câte curente străine sunt astăzi prin bisericile de pe pământ? Să ne rugăm ca El să ne ajute şi astăzi şi întotdeauna să umblăm în El, adică în Domnul Isus. Să-I cerem ajutor ca Domnul să ne dea har şi binecuvântarea Lui să fie cu noi toţi!

18 Iulie, 2007

Daniel 7:27b

Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta.

Daniel, omul scump şi preaiubit de Dumnezeu, a avut vedenia vremurilor viitoare ale împărăţiei Lui Dumnezeu. Toate împărăţiile pământului se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Nici o împărăţie de pe pământ nu va dăinui veşnic. Când se va împlini vremea, puterea tuturor împăraţilor pământului, adică autoritatea liderilor lumii, va trece la poporul sfinţilor Celui prea Înalt! Atunci va începe revelaţia Împărăţiei ve=nice a Lui Dumnezeu. Tot atunci se va arăta ce au dorit credincioşii din toate timpurile, când s-au rugat, “vie Împărăţia Ta!” Cei care vor intra în împărăţie sunt numiţi de, îngerul care a vorbit cu Daniel, “poporul
sfinţilor.” Acesta este poporul Lui Dumnezeu, poporul sfinţilor! A=a cum Dumnezeu este sfânt, aşa este şi poporul care va domni cu El pentru veci de veci. Când toate puterile pământului vor fi supuse Domnului Isus, poporul sfinţilor va fi deja răsplătit şi va începe domnia cu Domnul Isus. Cei ce azi nu vor să creadă în El, sau să-L asculte, atunci Îl vor sluji şi-L vor asculta! Ce har este pentru cei care-L cunoaştem pe Domnul Isus şi suntem copiii Lui Dumnezeu! Noi Îl slujim pe Domnul cu bucurie şi ascultăm de El în tot ce ne spune prin Cuvântul Lui. Ce şoc a fost pentru profetul Daniel când a văzut desfă=urarea evenimentelor viitoare! Culoarea feţei i s-a schimbat, gândurile i s-au tulburat, dar a păstrat în inimă cuvintele acestea. Cred că încurajarea cea mai mare a avut-o când a văzut că nu împăraţii pământului vor birui, ci Împărăţia Lui Dumnezeu este veşnică, iar puterile pământului Îl vor sluji şi-L vor asculta pe Dumnezeu. Să ne rugăm ca El să ne ajute ca şi astăzi să ascultăm de El în tot ce El ne spune, şi să slujim
Domnului cu bucuria în suflet.

17 Iulie, 2007

1 Ioan 2:29

Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi că oricine trăieşte în neprihănire este născut din El!

Apostolul Ioan a adus ]naintea cititorilor lui un test şi anume: cum se pot cunoaşte copiii Lui Dumnezeu! Subiectul din acest verset este Dumnezeu Tat[l, a cărui neprihănire nu se poate tăgădui. Ceea ce Ioan pune în discuţie este însemnătatea faptului că Dumnezeu este neprihănit. Pentru Ioan lucrurile au fost clare, să fie cineva născut din Dumnezeu este egal cu a trăi în neprihănire. Nu se poate altfel! Domnul Isus este neprihănit şi cine trăieşte ca El în neprihănire, acela este născut din Dumnezeu! Ioan ne spune că aşa a fost de la început, adică nu
s-a schimbat nimic. Neprihănirea nu a fost şi nu este o condiţie pentru a deveni copilul Lui Dumnezeu, ci este o consecinţă a faptului că cineva este născut din Dumnezeu! Domnul Isus a spus că după roade vom fi cunoscuţi! Oponenţii Apostolului Ioan au pretins naşterea din nou pe alte baze decât cele enunţate de Domnul Isus. Ei credeau că nu trebuie să mai păzească poruncile şi nici nu credeau că Domnul Isus a venit în trup. Ioan le-a scris că nu se poate ca Dumnezeu să fie neprihănit, iar cei născuţi din El să nu fie neprihăniţi. Este o contradicţie în
termeni. Nu se poate una fără alta. “Dacă aţi luat la cunoştinţă că El este neprihănit,” nu este o punere la îndoială, ci este o concluzie a autorului, şi se poate traduce “de vreme ce ştiţi că El este neprihănit,” atunci veţi avea o cunoaştere experimentală a adevărului următor. Neprihănirea nu se poate doar s-o cunoşti, ci ea trebuie să o şi trăieşti! Să ne rugăm ca El să ne ajute să umblăm în neprihănire dovedind tuturor că suntem născuţi din Dumnezeu!

16 Iulie, 2007

Proverbe 17:22

O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.

Ce mare adevăr a spus împăratul Solomon! O condiţie psihologică afectează altă condiţie: o inimă veselă este un medicament bun, dar un duh mâhnit este un medicament rău! Ce clar este acest mesaj pentru noi. Când inima este veselă, când duhul este potolit şi plin de pace, întreg trupul este în linişte, fiinţa întreagă are pace! Solomon a pus accentul pe inima veselă, deoarece inima veselă este medicamentul cel bun, leacul care vindecă multe boli, atât fizice cât şi spirituale. Cu siguranţă că Solomon nu s-a referit la inima care pompează sânge în corpul nostru, ci la inima care se referă la suflet. Dacă în prima parte a versetului, Solomon a spus inimă, în a doua parte spune duh, ceea ce ne face să credem că el a folosit aceşti doi termeni interschimbabili. Cei care au duhul mâhnit, amărât, îşi usucă oasele. Ezechiel a văzut o vale cu oase uscate care nu aveau viaţă în ele, şi cam a=a sunt cei care lasă duhul lor să se mâhnească!
Atitudinile ce Solomon le-a prezentat, sunt de fapt alegerile noastre. Noi decidem dacă vrem inima să fie veselă, sau mâhnită. Noi avem responsabilitatea să filtrăm toate informaţiile care ne vin din afară pentru ca ele să nu ducă la mâhnirea duhului nostru. Dumnezeu a spus în Psalmul 46:10 “Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu. În Ebraică acest verset spune acelaşi adevăr însă puţin diferit, “relaxaţi-vă, căci Eu sunt Dumnezeu!” Cei ce cred acest adevăr vor avea
mereu inima veselă, plină de bucuria Domnului. Cei ce nu se pot relaxa, ci doresc să fie ei dumnezeii care să-şi conducă viaţa, vor avea duhul mâhnit care va duce la uscarea oaselor. Alegerea este a noastră. Ce vom alege astăzi? Vom da voie circumstanţelor să ne mâhnească duhul, sau vom înveseli inima noastră cu lucrările Domnului?! Mă rog ca El să ne dea harul să ne veselim în El şi desfătându-ne în legea Lui să-I aducem slavă în tot ce facem şi spunem.

15 Iulie, 2007

1 Petru 2:4

Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea Lui
Dumnezeu.

Apostolul Petru a chemat pe credincioşii din vremea lui şi desigur şi pe noi, să ne apropiem de Domnul Isus! Nu este vorba de apropierea iniţială ce-o facem când primim mântuirea, ci este vorba de apropierea zilnică pentru creşterea în cunoaşterea Lui. El este piatra vie, piatră ce-a fost aruncată de oamenii din vremea Lui, dar Dumnezeu nu a lăsat respingerea lor să fie finalul planului Său. El L-a ridicat pe Domnul Isus din morţi şi L-a pus mai presus de orice domnie, sau stăpânire din cer şi de pe pământ! Biserica Lui Dumnezeu este chemată ca zilnic să se apropie de El căci numai aşa va fi biruitoare în lumea păcatului. Fără puterea Lui Dumnezeu, biserica ar fi fost înghiţită de vrăjmaş, dar puterea Lui Dumnezeu a ţinut-o şi o va ţine până-n ziua venirii Lui. Noi care suntem în biserică, suntem pietre vii la fel ca Domnul Isus şi suntem chemaţi să fim o casă duhovnicească! Să ne rugăm Domnului ca fiecare din noi să fim de folos în această casă duhovnicească, aducându-I slavă şi cinste Domnului Isus! Cei care nu credeţi că El este Domnul, sau nu consideraţi că trebuie să vă apropiaţi de El, cuvântul ne arată că El este ales şi scump înaintea Lui Dumnezeu, deci cine-L nesocoteşte, va avea de-a face cu Dumnezeu. De aceea vă chem să vă apropiaţi de El şi să-L recunoaşteţi ca Domn şi Mântuitor al vostru. Fie ca în  această zi mâna Lui bună să ne conducă în tot adevărul Lui, iar apropierea noastră de El să fie tot mai reală. Să nu rămânem departe, ci să stăm tot mai aproape de El pentru a creşte în asemănare cu El din zi în zi tot mai mult!

14 Iulie, 2007

Geneza 39:23

Mai marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ceea ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.

Puţini sunt oamenii care nu au auzit de Iosif. Şi cei care citesc Biblia şi cei ce nu o prea citesc au auzit de viaţa acestui tânăr evreu, vândut de fraţii lui şi ajuns rob în Egipt. După ce a ajuns să fie şef peste casa lui Potifar, din pricina curăţiei lui de caracter, în loc să o ducă bine, a ajuns acuzat pe nedrept şi a fost pus în închisoare. Iosif, deşi a fost nedreptăţit şi a ajuns la puşcărie pe nedrept, el nu a devenit depresionat şi plin de resentimente, ci el s-a purtat aşa cum era el obişnuit. Purtarea lui a fost observată de şeful închisorii, iar acesta l-a pus pe Iosif şef peste deţinuţi. Iosif era un excelent administrator, lucru observat de şeful temniţei. Iosif nu era nici leneş, nici arogant, ci punea mâna pe ceea ce i s-a încredinţat şi făcea totul cu conştinciozitate. Şeful a ajuns să fie fără griji, fiindcă Iosif conducea totul. Moise însă nu lasă să se creadă că
Iosif era cel care prin isteţimea lui a ajuns să fie şeful deţinuţilor. Pentru Moise, scriitorul Genezei, ca şi pentru posteritate, izbânda lui Iosif se datorează Lui Dumnezeu. Dumnezeu era cu Iosif, şi El îi dădea reuşită în tot ce făcea. Ce exemplu minunat pentru noi toţi! Ce om integru, serios şi plin de încredere în Dumnezeu. Tare în faţa ispitei, curajos în faţa lui Potifar şi ascultător de şeful închisorii. Să ne rugăm Domnului ca El să ne dea şi nouă tărie în faţa ispitelor, curaj în faţa încercărilor şi integritate la locul de muncă. Să fie ziua de azi o zi în care alţii să vadă că Domnul este cu noi şi că tot ce facem este datorită faptului că El ne dă izbândă!

13 Iulie, 2007

1 Ioan 4:16

Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.

Ce cuvinte pline de har! Dumnezeu este esenţa a tot ce poate fi numit dragoste! De la definiţiile cele mai simple până la cele mai complexe ale dragostei, Dumnezeu este tot ce se poate spune şi mult mai mult! Ioan şi ucenicii ceilalţi au cunoscut şi au crezut dragostea pe care Dumnezeu o are faţă de noi. Ioan a văzut dragostea întrupată, ilustrată în persoana Domnului Isus! Ucenicii au fost lângă Domnul Isus în toate ocaziile când dragostea Lui a fost demonstrată, iar la cruce au văzut exemplul suprem de dragoste. El, Domnul Isus a murit în locul nostru! Nu este dragoste mai mare decât a Lui! Aşa cum ucenicii Domnului Isus au cunoscut dragostea Lui Dumnezeu, la fel am cunoscut-o şi noi prin credinţă! Cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu! Nu se poate să rămâi în dragoste şi să nu fi în Dumnezeu, şi nici invers. Dar Ioan nu s-a oprit aici,el ne mai spune că nu doar noi rămânem în Dumnezeu, ci Dumnezeu rămâne în noi! Ce gând înalt şi sublim! Tatăl să vină şi să rămână în noi! Aceasta este minunea dragostei Lui Dumnezeu pe care Pavel a numit-o: “ Cristos în voi, nădejdea slavei!” Fie ca toţi cei care citiţi aceste rânduri să cunoaşteţi dragostea Lui Dumnezeu demonstrată la Golgota, şi crezând în
Domnul Isus să aveţi viaţă veşnică. Iar cei care suntem copiii Lui Dumnezeu, să continuăm să rămânem în El şi în dragoste, răspândind în jur ceea ce se poate numi, esenţa dragostei Lui Dumnezeu!

12 Iulie, 2007

Psalmul 34:12

Cine este omul, care doreşte viaţa, şi vrea să aibă parte de zile fericite?

Întrebarea psalmistului a fost retorică, el nu s-a aşteptat ca cineva să răspundă la această întrebare şi mai ales nu cred că cineva ar răspunde negativ. Întreaga omenire ar răspunde afirmativ la această întrebare, căci toţi oamenii doresc şi viaţă şi zile fericite în viaţă! Psalmistul a scris sub inspiraţia Duhului Sfânt, că sunt câteva lucruri care trebuie să le facă cine doreşte viaţa fericită. El a scris că frica de Domnul este esenţială în găsirea vieţii fericite. Nu poţi avea
viaţă fericită dacă nu te temi de Domnul. Frica de Domnul îţi dă înţelepciune, lucru esenţial pentru o viaţă fericită. Apoi, el a scis despre depărtarea de rău, despre grija în vorbire şi căutarea păcii. Apostolul Iacov a scris un capitol întreg despre limbă şi influenţa vorbirii, fapt ce ne spune cât de important este înaintea Lui Dumnezeu şi cât de esenţial este pentru viaţa noastră cum şi ce vorbim. Cel care-L cunoaşte pe Dumnezeu va fugi tare de rău, se va lipi tare de bine, va căuta şi va alerga după pace. Aceştia sunt oamenii care au viaţă şi zile fericite. Ce simplă este formula Biblie şi ce simplu e planul Lui Dumnezeu în contrast cu reţetele lumii. Lumea are alte prescripţii pentru viaţa fericită, prescripţii care costă mult dar nu dau rezultate. Reţeta Lui Dumnezeu este simplă, dar lucrează şi funcţionează de mii de ani şi încă e perfect valabilă. Să ne rugăm şi astăzi ca El să ne dea harul să ne temem de El, să ne ferim limba de vorbe
nefolositoare, să ne depărtăm de tot ce este rău, şi să facem binele! Să-I cerem Lui ajutorul să putem căuta şi alerga după pace!

11 Iulie, 2007

Evrei 11:24

Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon.

Moise a crescut în casa fiicei lui Faraon, dar când şi-a dat seama cine este, el a refuzat să fie numit fiul acesteia. El a preferat să meargă la Goshen să vadă poporul lui şi să se identifice cu destinul acestuia. Credinţa pe care mama lui a pus-o în inima lui atunci când l-a alăptat, a dat roade când el s-a făcut mare. Ce îndemn şi ce încurajare pentru toţi părinţii să ne dăm toate silinţele să cultivăm în inima şi în mintea copiilor noştrii, credinţa în Dumnezeu! Moise a plecat la fraţii lui şi chiar dacă la prima lui vizită nu l-au priceput, după patruzeci de ani
de pribegie în Madian, ei l-au primit. Credinţa l-a determinat să refuze plăcerile de o clipă ale păcatului şi să se identifice cu suferinţele poporului Lui Dumnezeu! Cum este credinţa noastră? Care este impactul credinţei în viaţa noastră? Uitându-ne la Moise, putem noi oare să luăm acest exemplu şi să învăţăm de la el? Când viaţa ne oferă alternative, ce alegem noi?–să-L urmăm pe Dumnezeu sau să urmăm lumea? Când Moise a ajuns mare din toate punctele de vedere, nu doar fizic, el a ales să sufere cu poporul lui mai bine decât să fie numit parte din familia Faraonului de atunci. Ce alegem noi? Când ni se oferă plăceri în schimbul credinţei, ce facem noi? De-a lungul anilor, Moise a fost prezentat ca fiind omul credincios care a vrut să nu mai fie parte din familia regală, ci a preferat să fie cu poporul lui Dumnezeu. Fie ziua de azi o zi plină de bucurie în inimile noastre şi harul Lui să ne conducă prin credinţă şi să alegem doar voia Lui!

10 Iulie, 2007

Iov 36:26

Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu-L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns.

Elihu a recunoscut măreţia Lui Dumnezeu, dar nu a spus că nu-L putem cunoaşte! El a afirmat că nimeni nu este în stare să priceapă în totul totului tot pe Dumnezeu! El este mult prea mare şi măreţ ca noi să-L putem cunoaşte la nivelul măreţiei Sale. Veşnicia întreagă vom petrece-o învăţându-L şi cunoscându-L pe Dumnezeu! Iov a fost greu lovit, iar prietenii lui nu au putut să-l convingă că a greşit. Elihu a venit ultimul şi el l-a acuzat pe Iov numai de neînţelegerea parţială a căilor Lui Dumnezeu. Iov a fost neprihănit, dar Dumnezeu este mult mai mare decât Iov a putut să priceapă. Nici Elihu nu a ştiut motivul pentru care Iov suferea, dar acea suferinţă el a pus-o pe seama supremaţiei Lui Dumnezeu. Cei care suntem în era de după Domnul Isus avem un privilegiu pe care Iov nu l-a avut. Domnul Isus ne-a adus o nouă revelaţie a Lui Dumnezeu. El ne-a arătat pe Tatăl care atât de mult ne-a iubit încât L-a dat pe Domnul Isus să moară pentru noi. Apoi, noi citim întreaga carte a lui Iov şi înţelegem ce-a vrut de fapt Dumnezeu. Pentru noi e mult mai uşor să înţelegem ce s-a întâmplat cu Iov, ştiind că Dumnezeu nu a vrut să-l piardă sau să-l pedepsească pentru anumite greşeli sau păcate. “Mare este Dumnezeu” a spus un bătrân giuvaergiu. Mare este Dumnezeu spune orice copil a Lui Dumnezeu care a primit mântuirea Lui în dar! Să umblăm şi astăzi cu bucuria în suflet că Dumnezeul nostru este mare şi chiar dacă nu-L putem pricepe îndeajuns, prin Domnul Isus am
înţeles suficient ca să ajungem la mântuire! Prin Domnul Isus cunoaştem zilnic dragostea Tatălui şi de aceea să-I dăm slavă în veci de veci!

09 Iulie, 2007

Filipeni 3:20

Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus
Cristos!

Apostolul Pavel a scris aceste rânduri din închisoarea Romei către prietenii lui din Filipi. În acest oraş a ajuns el prima dată când a pus piciorul pe pământul Europei. În Filipi a văzut cum se închinau căutătorii de Dumnezeu, pe malul râului. S-a bucurat în casa Lidiei cu primii creştini, dar tot acolo l-a aşteptat şi închisoarea. În închisoarea din Filipi el a cântat cântări de laudă până s-a cutremurat închisoarea. Tot ]n Filipi s-a botezat şeful închisorii în noaptea când
Pavel şi Sila au cântat laudă Domnului! Cei din Filipi erau cetăţenii Romei, oraşul lor fiind colonie Romană. Poate că mulţi nici nu ştiau unde e Roma şi poate nu au fost niciodată acolo,dar prin decret imperial, ei erau cetăţeni Romani. Pavel a scris acelor credincioşi să-i asigure că ei au o cetăţenie net superioară cetăţeniei romane. Dacă lumea preţuia şi dorea cetăţenia romană,Pavel însă spunea că cetăţenia noastră este în ceruri! Noi aparţinem cerului şi aici pe pământ suntem doar străini şi călători! Cetăţenia cerului am primit-o în dar de la Domnul Isus. El a
venit de acolo şi ne-a dat prin credinţă dreptul şi autoritatea să devenim copiii Lui Dumnezeu. În poziţia aceasta, ca cetăţeni ai cerului, avem dreptul la Pomul Vieţii şi vom intra pe porţi în cetate. Avem o ţară, avem o moştenire nestricăcioasă şi avem o destinaţie veşnică. Ca şi cetăţeni ai cerului trebuie să avem dorinţa şi bucuria să spunem tuturor despre Regele nostru şi despre faptul că El a venit să moară ca noi să putem fi împăcaţi cu Tatăl. De asemenea trebuie
să ne purtăm cu demnitate faţă de Evanghelia care ne-a adus vestea bună a dragostei Lui Dumnezeu! Ca cetăţeni noi aşteptăm pe Domnul Isus să aducă desăvârşirea mântuirii noastre. Mântuirea a început cu alegerea şi chemarea Lui Dumnezeu, dar va culmina cu glorificarea noastră. Acel eveniment îl aşteptăm, de aceea să ne silim să fim găsiţi fără vină şi în pace.

08 Iulie, 2007

Psalmul 119:88

Înviorează-mă după bunătatea Ta, ca să păzesc învăţăturile gurii Tale!

Rugăciunea psalmistului către Dumnezeu a fost ca să fie înviorat şi reîmprospătat spiritual pentru un scop nobil: să păzească învăţăturile Domnului! El nu dorea înviorare pentru a se simţi bine, ci pentru a avea energii noi în păzirea Cuvântului Lui Dumnezeu! Ce mare har să poţi citi aceste cuvinte şi deşi au fost scrise cu mii de ani în urmă, ele au puterea să aducă dorinţa după înviorarea Domnului, înviorare pentru a păzi Cuvântul Lui Dumnezeu. Care a fost oare rugăciunea noastră astăzi? A fost oare dorinţa să primim puteri noi de la El, energii noi ca să păzim poruncile gurii Lui? Mă tem că mulţi sunt acei creştini care nu mai au dorul după înviorarea Domnului. Ei preferă amorţirea spirituală, starea de moleşeală, stare în care cel rău te poate ataca aşa de uşor. Psalmistul dorea să fie înviorat, pentru a fi alert la orice posibilă abatere de la cuvintele gurii Lui Dumnezeu. Mă rog ca Domnul să ne dea dorinţa după înviorare spirituală, pentru ca învioraţi să avem pasiune în a păzi poruncile Lui. Cei ce păzesc Cuvântul, au bucurii veşnice, au desfătări care nu se pot egala cu nimic de pe acest pământ! Să mergem cu bucurie la casa Domnului şi să-L rugăm ca mâna Lui bună să fie cu noi. Mâna Lui să ne dea ocrotire ca învioraţi de El să putem avea dorinţa şi plăcerea să păzim Cuvântul Lui
Dumnezeu! Fie harul Lui cu noi , iar bucuria Domnului să fie tăria noastră!

07 Iulie, 2007

Matei 14:16

“N-au nevoie să plece,” le-a răspuns Isus; daţi-le voi să mănânce.”

Ioan Botezătorul a fost omorât, iar vestea aceasta l-a determinat pe Domnul Isus să se retragă singur într-un loc pustiu. Nu a reuşit să fie mult timp fără audienţă, căci mulţimile când au aflat unde era El,s-au dus după El! Când s-a înserat, ucenicii Domnului Isus au tras concluzia că e nevoie să trimită mulţimile prin satele de acolo să-şi cumpere de mâncare. Nu cred că s-au aşteptat la răspunsul Domnului Isus. Nu trebuie să plece. Pot sta mai departe acolo. Lăsaţi-i să asculte Cuvântul Lui Dumnezeu. Domnul Isus nu s-a oprit acolo, ci le-a spus ceva şi mai dramatic. Nu a fost suficient că Domnul Isus i-a oprit pe ucenici să trimită mulţimile de acolo, dar le-a şi spus că e datoria lor să le dea de mâncare! Ce şoc a fost pe ei când au auzit cuvintele Domnului Isus! Se aflau departe de sate, nu era nici o şansă ca ei să le poată da de mâncare. Tot ce-au putut produce au fost cinci pâini şi doi peşti. Ucenicii au spus Domnului Isus ce au avut de mâncare şi El le-a cerut să-I aducă Lui tot ce aveau. De aici înainte toţi ştim ce s-a întâmplat. Pâinile şi peştii s-au înmulţit, aşa încât au ajuns pentru toţi cei ce-au fost acolo. Când puţinul lor l-au dat Domnului, acel puţin s-a făcut mult. Principiul cred că a rămas la fel. Pune la dispoziţia Lui ceea ce ai, şi El va multiplica. Ce am fi făcut noi oare dacă am fi fost acolo? Ce facem noi oare astăzi? Dăm lumii din jurul nostru pâinea vieţii pe care noi am primit-o? Îi conducem noi la Domnul Isus? Sau suntem speriaţi că “noi trebuie să le dăm de mâncare?” Să ne rugăm şi astăzi ca El să ne învrednicească pe fiecare, oriunde ne-am afla, să putem da şi altora din pâinea şi din apa vieţii.

06 Iulie, 2007

1 Petru 4:7

Sfarsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti dar, si vegheati in vederea rugaciunii.

Apostolul Petru a scris cu bucuria celui care-L astepta pe Domnul Isus sa vina in orice clipa. Dupa cei trei ani si jumatate petrecuti cu Domnul Isus, au urmat ani lungi de vestirea Evangheliei si de persecutii, de incercari. In scrisorile lui, Petru a aruncat privirea lui inspre viitor sa vada pe Domnul slavei venind sa-si ia Mireasa. In vederea venirii Domnului Isus a scris el acest verset. Sfarsitul tuturor lucrurilor s-a apropiat. Sfarsitul a venit aproape. Pentru ca sfarsitul este aproape, noi trebuie sa fim intelepti! Frica de Domnul este inceputul intelepciunii. Apostolul Pavel a scris sa fim intelepti ca sa pricepem voia Lui Dumnezeu! Venirea Domnului Isus ne motiveaza credinta in El, dar ne si intareste in incercari! Crestinii nu trebuie sa intre in speculatii cu privire la data venirii Domnului Isus, dar trebuie sa vegheze! Domnul Isus a spus mereu sa veghem si sa fim treji! Apostolul Petru ne-a scris sa veghem in vederea sau in privinta rugaciunii! El a experimentat esecul in gradina Ghetimani. Domnul Isus l-a rugat sa vegheze cu El si sa se roage, dar el a adormit. Nu mult dupa aceea a avut cea mai mare cadere a vietii lui: l-a tagaduit pe Domnul. De aceea ne-a scris el sa veghem in vederea rugaciunii! Sa veghem asupra cailor noastre si astazi, sa fim atenti ce facem si ce spunem, caci sfarsitul a venit foarte aproape. Sa fim intelepti temandu-ne de Domnul si de pacat si sa asteptam pe Domnul veghind si rugandu-ne neincetat!

05 Iulie, 2007

Eclesiastul 10:7

Am vazut robi calari si voievozi mergand pe jos ca niste robi!

Inteleptul Solomon a vazut ceva care l-a pus in uimire. Ceva ce nu era normal se petrecea sub ochii lui: robii mergeau calare, iar cei ce erau demnitari, mergeau pe jos ca niste robi. Nu asa trebuia sa fie, dar realitatea arata astfel. Ce s-a intamplat? El a fost marele observator al tuturor lucrurilor. Nu stim de ce nu a explicat mai mult acest lucru, dar cred ca cei din vremea lui au inteles ce-a scris Solomon. Cred ca cei ce erau robi au ajuns prin munca lor si prin loialitate, sa fie rasplatiti si onorati. Cei ce erau prin mostenire voievozi, probabil ca nu au trait la nivelul numelui lor si de aceea mergeau pe jos, ca niste robi Cu multi ani dupa Solomon, Apostolul Pavel a scris celor din Roma ca cei mantuiti vor domni in viata cu Domnul Isus! Viata de credinta e o domnie cu El. Nu o domnie in sensul romanesc de a nu face nimic, ci o domnie pozitionala prin care noi ajungem “domni” cu El. De ce mai sunt din aceeia care in loc sa mearga calare, ei merg pe jos? Situatia nu e normala, dar realitatea multora arata asa. De ce oare? Cred ca multi din copiii Lui Dumnezeu au “abdicat” si in loc sa fie domni in viata cu Domnul Isus, ei se duc prin praful lumii, desculti fara a vedea clar ca pierd oportunitatea de a domni cu Domnul Isus. Nu stiu cum mergeti voi dragii mei cititori, dar cred ca e bine sa ne cercetam si sa vedem, domnim noi cu El sau mergem ca niste robi pe jos? Ma rog ca Domnul Isus sa ne dea har si intelepciune ca sa nu mai mergem pe jos ca robii, ci sa mergem calare, domnind in viata cu Domnul Isus, domnind peste orice pacat, domnind peste orice ispita, domnind peste orice uneltire a celui rau. Sa ne ajute Domnul sa avem o domnie absoluta asupra a tot ce este rau, ca neprihaniti sa umblam mereu in lumina Fetei Lui!

04 Iulie, 2007

Filimon 1:6

Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte care sa dea la iveală tot binele ce se face între noi, în Cristos!

America îşi sărbătoreşte ziua de naştere, ziua când a devenit independentă. În această zi ne aducem aminte de jertfele care s-au depus ca această ţară să fie liberă si fiecare om să poată să-şi împlinească visurile. Apostolul Pavel a scris aceste puţine rânduri unui prieten referitor la sclavul acestuia, care a fugit de la el. Onisim a fugit de la Filimon, dar în fuga lui a ]ntâlnit pe Pavel care l-a condus la adevărata libertate, libertate câştigată în Cristos. Dorinţa lui Pavel a fost ca Filimon să-l reprimească pe Onisim nu ca pe un sclav, ci ca pe un frate în credinţă. Apelul care Pavel l-a facut, arată sensibilitatea mare ce-o avea apostolul faţă de Filimon. A avut autoritatea să-i poruncească, dar nu a facut-o. El s-a rugat Lui Dumnezeu ca participarea lui Filimon la credinţă, să se vadă prin fapte, fapte care să dea la iveala tot binele ce se face între noi, în Cristos. Cel ce este al Lui Cristos îşi arată participarea la credinţă prin fapte, care să-L arate pe Cristos, pe Cel ce lucrează de fapt tot binele ce se face între noi. Cei eliberaţi de Domnul Isus, vor sărbători această zi cu bucuria în suflet că au fost scoşi din dependenţa lor faţă de păcat şi au fost aduşi la independenţă faţă de tot ce este rău! Participarea noastra la credinţă se va dovedi prin faptele bune, de aceea să ne rugăm ca El să ne ajute să facem fapte vrednice de pocăinţa noastră!

03 Iulie, 2007

Isaia 43:13

Eu sunt de la inceput, si nimeni nu izbaveste din mana Mea; cand Eu lucrez, cine se poate impotrivi?

Ce mare har sa stim ca Dumnezeu este din vesnicie in vesnicie. El nu este un Dumnezeu care a aparut pe scena istoriei din necesitatea unor natiuni de a avea un dumnezeu. El nu a fost creat de imaginatia unor oameni care au vazut ca e necesara existenta unei zeitati pentru poporul lor. Dumnezeul Bibliei este Dumnezeul care este de la inceput! Din Mana Lui nu este scapare. Biblia spune ca este “grozav lucru sa cazi in Mana Dumnezeului Cel Viu,” dar noi stim ca “din Mana Lui nu ne smulge nimeni!” Se poate intelege deci ca din mana Lui nu mai scapi daca ai facut raul, El te pedepseste, dar la fel de bine se poate intelege ca cei ce sunt ai Lui au deplina siguranta in Mana Lui!
Cand El lucreaza nu se poate impotrivi nimeni! Dumnezeu l-a intrebat pe Iov daca are cineva nebunia sa-I intunece planurile Lui, dar nu a primit decat raspunsul pocaintei lui Iov. Ce mare har sa stim ca nimeni si nimic nu poate sta impotriva planurilor Lui Dumnezeu. Cand El lucreaza--si conform Evangheliilor El lucreaza--nimeni si nimic nu I se poate impotrivi. Lucrarea Lui e raspandita in toata lumea. Mii si mii de oameni o fac cu bucurie, dar multi intalnesc opozitii de tot felul. Pe alocuri se poate spune ca impotrivitorii castiga teren, dar Cuvantul Lui Dumnezeu ne asigura ca nimeni nu se poate impotrivi Lui Dumnezeu! Chiar daca aparent ei au castig, in final Dumnezeu va birui, biruinta este a Lui! Dragii mei, fie ziua de astazi plina de bucurie ca El este Dumnezeu si ca nimeni nu ne poate smulge din Mana Lui. Sa ne incredem in El si sa fim mereu de partea Lui. Sa nu incercam sa ne impotrivim Lui, caci nu vom reusi! Nimeni nu se poate impotrivi Dumnezeului nostru! Slava Lui in veci de veci!

02 Iulie, 2007

Filipeni 2:13

Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi, si va da dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea!

Apostolul Pavel a indemnat pe credinciosii din vremea Lui sa duca mantuirea pana la capat cu frica si cutremur, adica cu mare atentie si sfanta bucurie! Ca sa nu li se para ca le cere o lucrare imposibila, Pavel le-a scris ca Dumnezeu le va da ajutorul. Ceea ce Pavel i-a indemnat sa faca nu a fost imposibil de realizat deoarece, “Dumnezeu este Acela” care produce in cei credinciosi dorinta de a trai sfinti! Odata mantuiti, Dumnezeu lucreaza prin Duhul Sfant in noi in asa fel incat sa avem dorinta de a trai cu evlavie si in neprihanire. Dar Dumnezeu nu se opreste la atat. El ne da dorinta de a fi sfinti, dar ne da si energia necesara ca sa traim neprihanirea ceruta de El! Sunt multi care au dorinta de a fi neprihaniti, dar se opresc la bunele intentii. Cineva a spus ca “drumul spre iad este pavat cu intentii bune.” Intentiile bune si dorintele aprinse dupa Dumnezeu nu sunt suficiente. Ele trebuie urmate de infaptuirea si realizarea lor. Dumnezeu are placere si este voia Lui sa lucreze in noi si vointa si infaptuirea. Asa vrea El si noi trebuie sa-I dam slava pentru felul minunat cum lucreaza El. Dorintele noastre ar porni in alta directie si ar lua-o dupa lucrurile acestei lumi, dar Dumnezeu le directioneaza, prin Duhul Sfant, spre voia Lui si spre neprihanire. Ce har sa sti ca si David ca indemnurile inimii care te duc la Legea Domnului nu sunt altceva decat indemnurile Duhului Sfant. Iar energia de a face voia Lui, nu este sfortarea noastra, ci puterea Duhului Lui Dumnezeu!
Sa ne rugam si astazi cu multumire ca Domnul nostru ne va da si vointa si puterea sa infaptuim alergarea noastra pe calea Lui! Sa ducem mantuirea noastra cu frica si cutremur pentru slava Lui vesnica!