Daniel 9:23
Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti prea iubit şi scump. Ia aminte dar la cuvântul acesta, şi înţelege vedenia!
Îngerul Gavril a venit la Daniel în timp ce acesta se ruga. Îngerul l-a asigurat pe Daniel că de la începutul rugăciunii lui, cuvântul a ieşit de la Dumnezeu. Dumnezeu a luat aminte la cuvintele lui, dar mai ales la gândul lui Daniel. Când el şi-a pus mintea să priceapă ce se va întâmpla cu poporul lui, a luat şi a citit cartea profetului Ieremia. A înţeles că trebuia să treacă şaptezeci de ani de robie, şi atunci poporul se va întoarce înapoi în ţara lui Israel. Daniel şi-a dat seama că era aproape momentul eliberării poporului şi de aceea s-a rugat. Dumnezeu l-a trimis pe Gavril să-l asigure pe Daniel că este prea iubit şi scump înaintea Lui Dumnezeu, dar şi să-l îndemne să ia aminte la cuvântul vestit. Daniel era un om temător de Dumnezeu şi nu cred că era pericolul ca el să nu ia aminte la cuvântul adus de înger din partea Domnului. Cu toate acestea, Daniel a fost îndemnat să ia aminte. Cu cât mai mult trebuie să ni se spună nouă să luăm aminte la Cuvântul Domnului! Lui Daniel i s-a mai spus să priceapă vedenia şi să ia aminte la ceea ce Dumnezeu avea să transmită generaţiilor după Daniel. Să ne rugăm cu toţii ca Domnul să ne dea şi nouă înţelepciune să luăm aminte întotdeauna la Cuvântul Lui şi să înţelegem ce El vrea să ne spună!
Monday, October 29, 2007
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment