http://www.blogger.com

Tuesday, October 23, 2007

24 Octombrie, 2007

Osea 6:6

Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot.


Dumnezeu a spus poporului din vremea lui Osea, că religia ce ei o practicau nu era bună. Adică, religia lor nu producea viaţa pe care Dumnezeu o dorea de la poporul Lui. El dorea ca ei să fie buni şi să-L cunoască pe El mai bine, iar ei continuau cu rutina jertfelor. Jertfele şi arderile de tot au fost rânduite de Domnul tocmai pentru a-i ajuta pe ei să se apropie de El. Dar, în loc ca jertfele să rămână un mijloc de apropiere de Dumnezeu, ele au devenit scopul închinării poporului Israel. Mă tem că mulţi creştini din zilele noastre au ajuns la fel ca poporul din acea vreme. În loc să devenim mai buni şi să creştem în cunoaşterea Domnului, noi facem slujbe pentru Dumnezeu, doar de dragul slujbelor. Slujbele, la fel ca jertfele nu au fost rânduite să ia locul bunătăţii şi al cunoaşterii de Domnul, ci să ne ajute în creşterea spirituală. Dar în loc să ne ajute mersul la biserică şi tot ce facem acolo, a devenit pentru noi, în multe cazuri, singurul scop. Dorinţa mea este să auzim chemarea Lui Dumnezeu şi să ne cercetăm fiecare. Trebuie să fim sinceri şi să recunoaştem că mai atenţi suntem cu ritualurile bisericeşti, decât cu bunătatea ce-o avem faţă de semenii noştri. Suntem mai atenţi cu religiozitatea noastră decât suntem cu cunoaşterea Lui Dumnezeu. Domnul să se îndure de noi şi să ne ajute să ne pocăim, întorcându-ne de la o religie moartă, la o viaţă de bunătate şi de cunoştinţă de Dumnezeu! Fie ca şi azi să umblăm în bunătatea Lui şi să ne adâncim în Cuvântul Lui pentru a-L cunoaşte pe Autorul Cuvântului mult mai bine!

No comments:

Post a Comment