10 Octombrie, 2007

Psalmul 143:8

Fă-mă să aud dis de dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.

Împăratul David se gândea la lucrările Domnului şi a strigat către Domnul să-i arate bunătatea Lui dis-de-dimineaţă, căci el se încredea în Domnul. David voia să înceapă fiecare zi cu asigurarea că bunătatea Domnului este acolo, lângă el. Nici nu se putea altfel. David a fost ales ca împărat a lui Israel pentru că Dumnezeu a declarat că “era un om după inima Lui Dumnezeu.”
Acest împărat se încredea în Domnul. Faptul că se încredea în Domnul nu este spus ca o obligaţie pentru Domnul, ci este o sinceră recunoaştere a poziţiei lui faţă de Dumnezeu. Rugăciunea lui David nu se opreşte la o demonstrare a bunătăţii Lui Dumnezeu, ci el cu adevărat a dorit călăuzirea Domnului. El a dorit ca Domnul să-i arate calea pe care trebuia el să mearg[. Nu dorea să mearg[ singur, ci dorea ca Domnul să mearg[ înaintea lui. El şi-a înălţat sufletul la Domnul. Nu şi-a dat sufletul, ci a strigat la Domnul din tot sufletul.
Astăzi El ne va arăta iarăşi bunătatea Lui! El ne va arăta şi nouă cărarea pe care trebuie să mergem. Duhul Lui Dumnezeu care este în cei credincioşi îi conduce zilnic la ape de odihnă şi la păşuni verzi şi pline de hrană din cer. Să fim atenţi la glasul Lui şi să urmăm îndemnurile Duhului Sfânt din viaţa noastră. Mă rog ca toţi să simţiţi bunătatea Lui, iar mâna Lui bună să vă călăuzească pe cărările plăcute Lui Dumnezeu.