1 Corinteni 1:8
El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Cristos.
Sfântul Pavel nu spune cine ne întăreşte, dar din context se poate trage concluzia că Dumnezeu, Tatăl Domnului Isus întăreşte pe copiii Lui nu doar pentru o vreme, ci până la capătul drumului. El nu ne lasă în puterea noastră, sau în forţele noastre să continuăm drumul, ci El se ocupă de întărirea noastră până la sfârşit. El ne întăreşte în aşa fel încât la venirea Domnului nu vom avea nici o vină în contul nostru. Întărirea pe care El o face este prin Duhul Sfânt, care ne fortifică omul lăuntric prin darurile Lui, în aşa fel că ajungem să fim tot mai sfinţi şi fără vină înaintea Lui. Credincioşia Lui Dumnezeu este aşa de mare încât El nu va lăsa pe nici unul din copiii Lui să nu fie întărit în faţa obstacolelor, sau a altor atacuri din partea celui rău. Nici un cre=tin, oricât de mic sau de mare ar fi, nu este fără putere, fiindcă Dumnezeu îl întăreşte! Dumnezeu îi dă tărie pentru ca biruind ispitele, să ajungă fără vină în ziua când Domnul Isus va apare pe norii cerului.
Slavă Lui Dumnezeu pentru credincioşia Lui! Slavă Lui pentru faptul că nu ne lasă singuri în faţa forţelor întunericului, ci este cu noi şi ne întăreşte! Fie ca toţi care citiţi acest verset să fiţi întăriţi în încrederea voastră şi să credeţi că El vă va întări până la sfârşit! Nu vă lăsaţi înfricoşaţi de forţele întunericului, fiindcă ele nu vă pot birui. Biruinţa a fost câştigată de mult la Golgota! Acum noi ne bucurăm de această biruinţă şi-L lăudăm cu bucurie! Fie ziua de astăzi plină de prezenţa harului Lui peste vieţile tuturor!
Tuesday, June 26, 2007
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment