19 Iunie, 2007

Psalmul 119:145

Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc poruncile Tale!

Chemarea psalmistului este profundă, făcută din adâncul inimii. El strigă la Dumnezeu, fiindcă are nevoie urgentă ca Dumnezeu să-l asculte şi chemarea lui să fie auzită. Citind acest verset, ai impresia că psalmistul e în mare necaz, sau strâmtorare, când de fapt el striga la Dumnezeu pentru alt motiv. El dorea să fie ajutat pentru a păzi poruncile Domnului! Poruncile Domnului erau înaintea lui şi i se păreau prea grele de împlinit prin puterile lui, de aceea el a strigat la Dumnezeu pentru ajutor. Ce exemplu bun este pentru noi! De foarte multe ori strigarea noastră către Dumnezeu este numai când suntem în necaz. Doar atunci când nu mai ştim şi nu mai putem noi, atunci strigăm la El. Nu e nici un rău să strigăm după Domnul la strâmtorare. El ne ajută cu braţul Lui puternic întotdeauna, dar mult mai frumos e să strigăm ca El să ne ajute să-I păzim poruncile! Psalmistul a strigat pentru că dorea să păzească poruncile Lui Dumnezeu! Dorim şi noi la fel? Cei care păzesc poruncile Lui se bucură mai mult decât acei care au toate comorile. Domnul nu a promis nici că vom fi sănătoşi, dar nici nu a spus că vom fi bolnavi. El ne-a promis că prin orice vom trece, El va fi cu noi! Să nu ne temem de poruncile Lui Dumnezeu! Ele au fost scrise pentru binele nostru. Poruncile nu au fost scrise de un jurist, ci de Tatăl nostru care ne ştie şi ne susţine prin orice încercări care vor veni peste noi! Să strigăm şi noi ca psalmistul, ajută-ne Doamne ca să păzim poruncile Tale!”