http://www.blogger.com

Saturday, June 16, 2007

17 Iunie, 2007

1 Împăraţi 2:2b

Întăreşte-te şi fi om!


Azi e ziua tatălui. Americanii celebrează cu taţii lor şi se bucură împreună cu ei! Şi eu doresc tuturor cititorilor care sunt taţi, să aibe o zi plină de bucuria Domnului în viaţa lor! Împăratul David a vorbit cu fiul său Solomon chiar înainte de a muri. Printre cuvintele spuse de el fiului său, au fost şi acestea: “Întăreşte-te şi fi om!” De atunci şi până astăzi,fiecare tată a spus copiilor lor să fie oameni. O zicală românească spune: a fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare! De aceea David i-a spus tânărului Solomon să se întărească şi să fie om. David l-a pregătit pe Solomon să fie rege. Înainte de a-i da instrucţiuni cu privire la demnitarii împărăţiei, David s-a ocupat de viaţa spirituală a lui Solomon. Dacă Solomon vorbeşte despre tatăl lui, Proverbe 4:3, atunci e clar că David s-a ocupat de instruirea copiilor lui. Amnon, Absalom şi Adonia nu au luat însă aminte la învăţăturile lui, dar se pare că Solomon a luat aminte. David dorea ca fiul lui să fie tare, dar cred că e vorba de întărire în Domnul! Pe calea pe care Solomon avea să meargă ca împărat, a trebuit să fie tare. Împărăţia Lui a produs una din minunile lumii antice: Templul lui Solomon. Apoi, David i-a spus să fie om, şi facă Domnul ca toţi cititorii să fie oameni! A fi om înseamnă a avea cuvânt întotdeauna. A fi om înseamnă să te porţi cu demnitate în orice situaţie. A fi om înseamnă a-ţi cunoaşte scopul vieţii şi a căuta să-l împlineşti! Fie Domnul tăria tuturor şi întăriţi de El, să fim oameni de omenie, de cuvânt, arătând în toate că suntem copiii Lui Dumnezeu! Domnul să vă binecuvinteze pe toţi, şi în special pe taţi!

No comments:

Post a Comment