2 Cronici 15:7
Voi dar, întăriţi-vă şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată!
Chemarea omului lui Dumnezeu Azaria, a fost şi este actuală pentru fiecare generaţie. În toate timpurile au fost şi sunt încercări care au darul să slăbească pe copiii Lui Dumnezeu. De aceea Duhul Domnului a venit peste acest om, ca el să încurajeze pe regele Asa, pe poporul de atunci, şi pe noi astăzi. Lupta a fost şi este crâncenă. Cel rău se luptă să distrugă şi să oprească înaintarea bisericii Domnului Isus. Dar biruinţa nu e a diavolului. Biruinţa este a Domnului Isus, care la Golgota a răpus pe vrăjmaşul sufletelor noastre! De aceea, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea Lui! Mâinile să nu slăbească, în a fi împreunate la rugăciune, şi nici în a lucra pentru Numele Lui! Profetul nu a dorit altceva decât o decizie serioasă din partea regelui şi a poporului. El le-a spus că în urma pocăinţei lor, va fi o răsplată, adică o răsplată pentru tot ce-am făcut pentru El. Ştim că mântuirea este prin har, dar răsplătirea este prin fapte. Dumnezeu vrea să ne răsplătească pentru orice facem pentru El. Chiar un pahar de apă dat în Numele Domnului, va fi răsplătit. Să nu lăsăm necazul sau oboseala să ne slăbească. Să nu dăm voie ca cel rău să se folosească de noi în slăbiciune. Apostolul Pavel a declarat căci atunci când sunt slab, atunci sunt tare, dar nu prin el însuşi, ci prin Duhul Sfânt, care trăia în el! Să ne întărim şi plini de puterea Lui să slujim Domnului. Să lucrăm pentru Domnul căci orice facem pentru El va avea o răsplată.
Saturday, June 2, 2007
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment