10 Februarie, 2007

Psalmul 23:1-3

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsa de nimic. El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări
drepte, din pricina Numelui Său.

Psalmul 23 este cel mai cunoscut din psalmi, atât de cei mici cât şi de cei mari. Copiii îl recită prin biserici, iar când cresc şi-l aduc aminte, mai ales în situaţii de descumpănire. E bine să medităm la afirmaţiile lui David din fiecare verset: “Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.” Realitatea care el o afirma era că Domnul a devenit Păstorul Lui şi această păstorire era aşa de completă, încât el nu mai ducea lipsă de nimic! Nu-i mai trebuie nimic acelui om care este în acest raport cu Dumnezeu. Mai poţi dori altceva când El te păstoreşte!? Psalmistul răspunde: “El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă.” Orice păstor ştie când oile sunt hrănite bine, şi când apa e de odihnă. Păstorul Cel Bun mă povăţuieşte spre Cuvântul care-mi trebuieşte şi mă duce la apele odihnii Lui. Din Cuvântul Lui eu mă hrănesc din plin pe păsunile verzi ale acestuia. Aceste păsuni sunt pline de hrană spirituală pentru toţi cei ce se înfruptă din Cuvântul Lui Dumnezeu. Apa odihnii Lui mă înviorează şi mă povăţuieşte, mă conduce pe cărări drepte din pricina Numelui Său! Ceea ce-L determină pe Dumnezeu să ne conducă pe cărări drepte este Numele Lui, onoarea Lui! Fie ziua de astăzi plină de harul prezenţei sale în vieţile tuturor celor ce sunt conduşi de Păstorul sufletelor noastre!