http://www.blogger.com

Wednesday, February 28, 2007

01 Martie, 2007

Isaia 41:13

Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: “Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor.”


Deşi aceste cuvinte au fost spuse de Dumnezeu acum 2,700 de ani, valabilitatea lor nu s-a schimbat. Cel ce le-a spus este Dumnezeu, Dumnezeu care se identifică pe Sine Însuşi, Eu sunt Domnul Dumnezeul, tău! Acest Dumnezeu nu se schimbă, şi dacă El nu se schimbă, nici Cuvântul Lui nu se schimbă! Ce har să fie Dumnezeu Domnul tău! Ce asigurare din partea Lui, că ne ia de mână, şi ne ţine să nu cădem. El ne dă asigurarea că din mâna Lui nu ne smulge nimeni şi nimic rău nu ne poate atinge cât suntem în mâna Lui! De ce ne temem? Ne temem că nu putem ajunge unde trebuie? El ne vine în ajutor? E prea înalt muntele ce stă în faţa noastră? El ne vine în ajutor! El poate da muntele la o parte. El poate face tunel prin munte. Sau El poate să-ţi dea puterea să-l treci! E prea fioros duşmanul care ne pândeşte? Dumnezeu ne vine în ajutor! Goliat era înfricoşător pentru toată armata Israelului, dar nu şi pentru David! David ştia pe Dumnezeul care vine în ajutor. Uriaşul a căzut mort la picioarele Lui David, nu pentru că David a fost mai tare decât el, sau mai războinic, sau mai ager. Nu! Domnul i-a venit lui David în ajutor! Sunt uriaşii din viaţa ta mai mari decât Goliat? Ascultă prietene ce spune Dumnezeu: “Eu te iau de mâna dreaptă, Eu îţi zic să nu temi de nimic, Eu îţi vin în ajutor!”

No comments:

Post a Comment