27 Ianuarie, 2007

Psalmul 16:2

Eu zic Domnului: Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!

Psalmistul se apropie de Dumnezeu şi-L numeşte Domnul şi stăpânul lui. Ce frumos din partea unui împărat să-şi dea seama că domnia Lui Dumnezeu contează, ea fiind veşnică, în contrast cu domnia lui David care era temporară! Singura lui fericire era Domnul! De la El vin toate darurile bune şi desăvârşite. De la El coboară lumina şi adevărul. Bucuria şi pacea se revarsă din izvorul nesecat al dragostei divine. În lume vor fi multe surse care se vor arăta promiţătoare, dar care mint întotdeauna. David identifică adevărata sursă de fericire, fericire care doar Dumnezeu o dă. Ce lumea oferă este pseudo fericire. Păcatul oferă plăceri de o clipă. Ce oferă Dumnezeu este fericire veşnică. În Psalmul 73:25 Asaf se întreba: “Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.” Unde ne găsim noi fericirea? Sunt plăcerile lumii vrednice de a fi sursă de fericire pentru cineva? Dacă pentru David a fost esenţial să recunoască domnia Lui Dumnezeu, cu cât mai mult noi trebuie să recunoaştem pe Domnul Isus ca Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor! Cu cât mai mult noi trebuie să facem din El culmea bucuriei şi a fericirii noastre! Să umblăm cu bucuria în suflet că El este Domnul! El ne poate da fericirea şi tot El ne-o dă la toţi cei care umblăm prin credinţă zilnic cu El!