Filipeni 4:13
Pot totul în Cristos, care mă întăreşte.
Apostolul Pavel se afla în închisoarea din Roma când a scris aceste cuvinte. Cei din Filipi i-au trimis ajutoare, iar Apostolul Pavel nu a întârziat să le mulţumească. În cuvintele de mulţumire el a exprimat faptul că s-a obişnuit în orice stare ar fi. Apostolul Pavel a scris că poate totul, dar nu poate singur, ci numai în Cristos care îl întăreşte. Desigur că şi noi putem spune la fel, deoarece Domnul Isus ne întăreşte şi pe noi. El este tăria noastră, iar prin El putem birui totul. Trebuie să învăţăm însă, să fim mulţumiţi cu starea în care Domnul ne-a adus pe fiecare. A învăţă să fii mulţumit, înseamnă a înţelege că Domnul îţi conduce viaţa şi El este Cel care ne rânduieşte viaţa pe acest pământ. Putem noi oare totul? Prin noi înşine nu putem face nimic, dar prin Domnul Isus putem totul. Să ne bizuim pe puterea Lui şi să fim mulţumitori în orice stare ne-ar fi adus Domnul!
Thursday, September 14, 2006
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment