http://www.blogger.com

Thursday, September 7, 2006

08 Septembrie, 2006

Proverbe 8:35

Căci cel ce mă găseşte, găseşte viaţa, şi capătă bunăvoinţa Domnului.


Înţelepciunea vorbeşte că acei oameni care o găsesc, vor găsi viaţa. Nu încape îndoială că cei ce o găsesc au viaţă, dar viaţa care înţelepciunea o dă este de altă calitate, net superioară vieţii fără înţelepciune! Cei care au gustat din bunătatea Domnului, aceia ştiu să facă diferenţa între o viaţă trăită fără înţelepciune şi una trăită în compania înţelepciunii! Dar Solomon nu a scris doar atât, ci el a continuat să enumere beneficiile găsirii înţelepciunii. Cei ce o găsesc vor căpăta bunăvoinţa Domnului! Ce mare realizare să ai pe Dumnezeu de partea ta şi să nu mai fie nici o vrăjmăşie între Dumnezeu şi tine, ci Domnul să-ţi fie binevoitor! Domnul este atotînţelept, şi deci nu se poate nimeni asemăna cu înţelepciunea Lui, dar nouă, copiilor Lui, Dumnezeu ne-a dat pe Domnul Isus care a devenit înţelepciune pentru noi! El ne învaţă zilnic să ne ferim de tot ce e rău şi să alergăm mereu după înţelepciune. Să nu obosim în căutarea înţelepciunii, ci cu mult curaj să folosim înţelepciunea Lui Dumnezeu în tot ceea ce facem şi azi şi pănă-n slava Lui veşnică!

No comments:

Post a Comment