01 Octombrie, 2006

Iacov 1:2

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări.

Iacov, fratele Domnului Isus ne-a scris un mare paradox: să privim ca o mare bucurie faptul că trecem prin fel de fel de încercări! Încercările pot fi din afară sau ispite care se luptă în noi să ne ducă la păcat. Oricare ar fi sursa lor, încercările au rolul să ne atace şi să ne facă rău. Dacă noi le privim cu bucurie şi ne încredem în Domnul, atunci încercările nu ne vor face rău, ci vor lucra împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Iacov ne îndeamnă să avem bucurie deplină, deoarece încercările au un scop bine determinat şi anume să lucreze la formarea caracterului nostru. Încercările aduc răbdare, dar răbdarea trebuie să crească şi să se maturizeze pentru ca noi să ajungem la desăvârşire. Scopul Lui Dumnezeu este să ne facă desăvârşiţi şi fără prihană înaintea Lui, pentru a nu duce lipsă de nimic. Iacov a înţeles că atitudinea noastră trebuie să fie diferită de a lumii. Lumea reacţionează cu nemulţumire, sau cârtire când trece prin încercări. Dar cei credincioşi trebuie să se bucure din plin, să fie copleşiti de bucurie, ştiind că prin încercare vor creşte mai mult în asemănarea Domnului Isus! Un poet ne-a scris să ne liniştim când suntem puşi la încercare, deoarece Dumnezeu se încrede în noi, vede în noi o valoare. Iar valoarea care este în noi trebuie curăţită prin focul încercării. Să nu ne descumpănim când suntem loviţi de încercări, ci să le folosim ca prilejuri de mari bucurii pentru a urca tot mai mult în procesul sfinţirii noastre!