13 Ianuarie, 2006

2 Corinteni 12:10

De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Cristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.

Apostolul Pavel s-a rugat ca Domnul să-i ia ţepuşul din coaste, dar în loc să-l ia, Domnul i-a dat asigurarea că harul Lui îi este de ajuns. Pavel nu a mai insistat, ci a declarat că are plăcere mare de lucrurile pe care noi de fapt le socotim cu totul neplăcute. Cum a fost aşa ceva posibil? Desigur că nu prin efortul uman, ci prin harul Lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a înţeles că atunci când primeşti har de la Dumnezeu, atunci nu-ţi mai lipseşte nimic! Când apostolul simţea că este cel mai slab, atunci de fapt era cel mai tare. Din nou suntem confruntaţi cu un paradox. E una să simţi plăcere în slăbiciuni, defăimări, prigoniri, pentru Domnul Isus, dar să fi şi tare atunci când eşti slab?! Ce facem noi oare când suntem în astfel de situaţii? Când suntem slabi, recunoaştem oare tăria Lui Cristos în noi? Ne dăm seama că de fapt doar atunci suntem tari când contăm nu pe puterea noastră, ci pe a Lui? Să ne rugăm Domnului ca El să ne dea harul să înţelegem şi noi la fel ca apostolul Pavel, tăria harului Lui Dumnezeu în viaţa noastră! Aşa cum lui i-a fost harul Lui Dumnezeu îndeajuns, tot aşa ar trebui ca harul Lui care ne-a fost dat şi nouă, să ne fie tărie şi astăzi şi în fiecare zi!